Statele Uniunii Europene au aprobat contra-tarife la bunuri americane în valoare de 93 de miliarde euro (Reuters)

  • 24 Iulie 15:05
Statele Uniunii Europene au aprobat contra-tarife la bunuri americane în valoare de 93 de miliarde euro (Reuters)

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, joi, contra-tarife la bunuri americane în valoare de 93 de miliarde euro (109 miliarde dolari), care ar putea fi impuse în cazul în care blocul comunitar nu va reuși să ajungă la un acord comercial cu Washingtonul, au declarat pentru Reuters mai mulți diplomați europeni, transmite Agerpres.

Miercuri, 23 iulie, Comisia Europeană a informat că intenția sa principală este să ajungă la o soluție negociată cu Washingtonul, pentru a evita tarifele de 30% pe care președintele SUA, Donald Trump a amenințat că le va impune la bunurile importate din UE, de la 1 august. Executivul comunitar a precizat însă că, în paralel, va continua cu planurile privind posibile contramăsuri, prin fuzionarea a două pachete de contra-tarife propuse, unul de 21 de miliarde de euro și altul de 72 de miliarde de euro, într-o singură listă de produse americane ce ar urma să fie vizate de represaliile Bruxelles-ului, pe care o va trimite spre aprobarea statelor membre UE.

Niciuna din aceste contramăsuri nu ar urma să intre în vigoare înaintea datei de 7 august.

Până acum UE s-a abținut să impună orice fel de contramăsuri SUA, în pofida anunțurilor repetate ale lui Trump cu privire la tarife vamale suplimentare. Statele membre UE au autorizat un prim pachet de contramăsuri în luna aprilie, însă acestea au fost imediat suspendate pentru a da timp negocierilor.

Potrivit diplomaților europeni, UE și SUA par să se îndrepte spre un posibil acord comercial, care ar avea drept rezultat un tarif universal de 15% la bunurile UE importate în SUA, copiind un acord convenit de SUA cu Japonia. Însă Trump va fi cel care va avea cuvânt final.

Conform liniilor generale ale unui posibil acord, un tarif de 15% ar putea să se aplice unor sectoare precum autoturisme și produse farmaceutice și nu ar urma să se adauge unor tarife mai vechi, de până la 5%, impuse de SUA. De asemenea, este posibil să fie acordate unele excepții pentru sectoare precum avioane, cherestea și pentru unele produse medicinale și agricole, care nu ar urma să fie vizate de tarife, susțin diplomații.

Cu toate acestea, Washingtonul nu pare dispus să reducă tarifele vamale suplimentare de 50% aplicate la oțel.

 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
18,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:81 %
Vint:7,2 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău