Statele Unite vor continua să sprijine reformele din R. Moldova. Există CONDIȚII
-
04 Martie 2016 14:44
Statele Unite vor continua să sprijine Republica Moldova în implementarea reformelor, însă acestea trebuie să fie complete și să decurgă ascendent.
Declareția a fost făcută de asistentul adjunct al secretarului de stat american, Bridget Brink,în cadrul întrevederii cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, transmite IPN.
Legislativul informează printr-un comunicat de presă că implementarea reformelor, prioritățile legislative și evoluțiile politice din Republica Moldova au fost principalele subiecte discutate în cadrul întrevederii.
Andrian Candu a declarat că prioritar în agenda legislativă este accelerarea implementării Acordului de Asociere, adoptarea în lectură finală a pachetului de integritate, a celui financiar-bancar și a celui energetic. Autoritățile elaborează în prezent un plan de acțiuni pentru măsuri de urgență, a mai anunțat Adrian Candu.
De asemenea, oficialii au discutat despre reluarea negocierilor cu FMI, acțiunile anticorupție, reforma audiovizualului, implicarea societății civile în procesul legislativ, situația din regiunea transnistreană și din cea găgăuză.
Asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA, Bridget Brink, efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 2-4 martie.