Statele Unite | Uraganul Harvey a făcut 2 morți și zeci de răniți în Texas

  • 27 August 2017 10:59
Statele Unite | Uraganul Harvey a făcut 2 morți și zeci de răniți în Texas

Două persoane și-au pierdut viața, sâmbătă, după ce uraganul Harvey, considerat cel mai puternic fenomen de acest fel care a lovit Texas în ultimii 50 de ani, a ajuns pe uscat întrerupând alimentarea cu energie electrică în locuințele a peste 230.000 de persoane și amenințând cu inundații catastrofale, informează Agerpres.

Vineri, o persoană neidentificată și-a pierdut viața într-un incendiu declanșat în orașul Rockport, la 48 km nord de Corpus Christi.

Cea de-a doua victimă a fost identificată drept o femeie care și-a pierdut viața în timp ce conducea pe străzile inundate din vestul Houston, conform unui reprezentant al poliției din acest stat.

Alte zeci de persoane au suferit răni precum fracturi, a anunțat un alt oficial.

Harvey, cea mai puternică furtună care a lovit Texas din 1961 până în prezent, a ajuns pe uscat vineri seară, fiind clasificat drept uragan de categoria 4 pe scara Saffir-Simpson. Acesta a adus rafale de vânt de până la 209 km pe oră.

Sâmbătă noaptea, furtuna a desprins mai multe acoperișuri, a desțelenit copaci, a declanșat tornade și inundații și a întrerupt alimentarea cu energie electrică pentru circa 232.000 de locuitori, majoritatea din zona Houston, al patrulea cel mai populat oraș din Statele Unite.

De asemenea, Harvey a întrerupt aproximativ 25% din producția de petrol din Golful Mexic, după cum a anunțat sâmbătă Biroul pentru Aplicarea Legislației de Siguranță și de Mediu al Departamentului de Interne al SUA. Agenția Reuters a precizat că este vorba de o scădere de circa 428.568 de barili a producției zilnice de 1,75 milioane de barili. De vineri până sâmbătă, s-a întrerupt funcționarea altor instalații de extracție. Și producția de gaz a scăzut cu aproximativ 2,36 milioane de metri cubi pe zi.

Harvey a fost retrogradat, sâmbătă, la nivelul de furtună tropicală, însă meteorologii de așteaptă ca fenomenul să stagneze în zona Texas timp de mai multe zile producând peste 100 de cm de precipitații, potrivit Centrului Național al Uraganelor care a fost descris de specialiști drept fenomen potențial "catastrofal" pentru acest stat american.

Sâmbătă, guvernatorul statului Texas, Greg Abbott a declarat starea de urgență în încă 20 de comitate pe lângă cele 50 din cele 254 de comitate texane în care fusese emisă această alertă. Abbott a adăgat că au fost activați 1.800 de soldați pentru a ajuta la îndepărtarea urmărilor uraganului, iar 1.000 de persoane vor conduce operațiunile de căutare și salvare.

Rockport a fost puternic afectat de furtuna care a provocat inundații pe străzile acestui oraș pe care au căzut cabluri de electricitate și numeroase obiecte purtate de vântul puternic.

Lucrători de la serviciile de urgență au fost trimiși în cele mai afectate zone pentru a evalua pagubele produse de uragan, informează duminică BBC.

Garda de Coastă americană a anunțat că a salvat, sâmbătă, 20 de persoane aflate în ambarcațiuni și monitoriza două nave de croazieră ale Carnival Corp care transportă mii de persoane și se află în Golful Mexic.

Președintele american Donald Trump, care se confruntă cu primul dezastru natural de amploare din mandatul său, a semnat vineri o declarație de dezastru pentru a facilita ajutorul federal și s-a întâlnit, sâmbătă, cu membrii cabinetului său pentru a stabili reacția federală la această furtună, se arată într-un comunicat al Casei Albe, citat de Reuters.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,74
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău