Starea de urgență, prelungită pentru a șasea oară în Spania, deși epidemia a intrat în declin în țară

  • 31 Mai 2020 17:45
Starea de urgență, prelungită pentru a șasea oară în Spania, deși epidemia a intrat în declin în țară

Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat că va cere parlamentului să prelungească cu încă două săptămâni starea de urgență instituită pentru a limita răspândirea noului coronavirus, până la 21 iunie, urmând să ridice apoi restricțiile de deplasare, a relatat publicația El Pais, citată de Reuters și Agerpres.

Sanchez a făcut acest anunț în timpul unei videoconferințe cu guvernatorii regionali, precizând că aceasta ar fi ultima prelungire de termen, dată fiind ameliorarea situației sanitare.

În pofida opoziției de dreapta care se declară împotriva prelungirii izolării și a manifestațiilor desfășurate în acest sens în toată țară, Sanchez a încheiat un acord cu partidul separatist catalan Esquerra Republicana de Catalunya (ERC), ceea ce ar trebui să-i garanteze câștig de cauză guvernului său minoritar la votul în parlament.

ERC, care dispune de 13 de deputați, a reafirmat sâmbătă că se va abține de la vot, conform unui înalt responsabil al acestui partid, ceea ce ar permite guvernului de stânga să treacă moțiunea. ERC a declarat că se va abține de la vot cu „condiția că aceasta să fie ultima prelungire a stării de alertă”.

La jumătatea lunii mai, Sanchez încercase să prelungească această măsură de excepție timp de o lună până la sfârșitul lunii iunie, dar trebuise să-și reducă pretențiile la două săptămâni pentru a-și asigura de această dată sprijinul unui partid liberal în parlament.

Spania, una din țările cele mai afectate de pandemia de COVID-19, a impus la 14 martie starea de urgență care a implicat o izolare strictă în virtutea căreia oamenii nu puteau ieși din case decât pentru a cumpăra produse alimentare, pentru asistență medicală sau a se deplasa la serviciu, în cazurile în care munca de la distanță nu a fost posibilă. Unele restricții au fost, însă, relaxate treptat.

Spania nu a mai raportat decât patru noi decese sâmbătă, număr care a ridicat bilanțul la 27.125 de morți de la începutul pandemiei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
4,4
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
4
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
7

Ultimele știri

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și ai formatului G7, acreditați în Republica Moldova. Criza energetică provocată de Rusia, pe agenda discuțiilor

Parlamentul European condamnă dezinformarea Rusiei pentru a justifica războiul din Ucraina și adresează un apel „ferm” către UE de a intensifica „lupta” contra ingerințelor rusești

DOSAR TRANSNISTREAN | Sergiu Tofilat: Prin provocarea crizei energetice, Moscova vrea să provoace nemulțumiri înainte de alegerile parlamentare, ca să meargă toți să-i voteze pe „valeții” lui Putin (AUDIO)

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

Arhivă Radio Chișinău