Stadionul Cluj Arena va avea un gazon hibrid, unic în România

  • 29 Ianuarie 2019 16:40
Stadionul Cluj Arena va avea un gazon hibrid, unic în România

Gazonul actual va fi înlocuit pe Cluj Arena cu unul hibrid, o combinație între natural și artificial, similară marilor stadioane, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

'Vom înlocui în acest an, după Festivalul Untold, din luna august, gazonul stadionului Cluj Arena în întregime, prima oară după 7 ani de funcționare neîntreruptă, atât cu evenimente sportive cât și spectacole. Va fi cel mai modern stadion din România, singurul care va avea gazon hibrid, care este o combinație între gazon natural și unul artificial. În Europa sunt doar câteva stadioane cu un astfel de gazon hibrid, cum sunt cele din Barcelona sau Milano', a declarat, marți, într-o conferință de presă, președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Potrivit acestuia, va fi schimbat și sistemul de drenaj și cel de încălzire și vor fi extinse aparatele de fotosinteză care ajută la refacerea și la regenerarea gazonului.

Costurile investiției se ridică la circa 500.000 - 1.000.000 de euro. 'Investiția este una pe termen mediu și lung, gazonul urmând să fie de o calitate impecabilă, care va putea fi folosit și în meciuri din competițiile europene de către echipa de fotbal a României în 2020. Cluj Arena va putea fi o alternativă dacă gazonul stadionului din București nu va corespunde', a menționat Alin Tișe.

sursa: agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,66 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău