Sprijin financiar de peste 39 de milioane de lei pentru 66 de companii din Republica Moldova
-
05 Septembrie 16:52

Un număr de 66 de companii din Republica Moldova au beneficiat de granturi în valoare totală de 39,5 milioane de lei, sprijin care va stimula investiții de 64,6 de milioane de lei în economia națională. Fondurile sunt accesate prin mai multe programe gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Granturile vor fi utilizate în principal pentru achiziționarea de echipamente moderne și eficientizarea fluxurilor de producție, încurajând astfel dezvoltarea durabilă a sectorului privat. Din totalul sprijinului acordat, Guvernul Republicii Moldova contribuie cu 10 milioane de lei, fonduri direcționate către 29 de companii.
Totodată, 37 de companii beneficiază de granturi în valoare totală de 29,6 milioane de lei prin Programul de creștere a competitivității producătorilor locali și integrare în lanțurile valorice, un proiect finanțat de Guvernul Republicii Moldova și Grupul Banca Mondială. Acest program este implementat cu sprijinul ODA și al Unității de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității.
În prezent, cele 66 de companii beneficiare însumează peste 846 de angajați, iar datorită acestui sprijin vor fi create cel puțin 438 de noi locuri de muncă. Prin investițiile susținute, întreprinderile moldovenești devin mai competitive, angajații obțin condiții mai bune de muncă și salarii mai atractive, iar comunitățile locale se bucură de oportunități economice sporite.
În cadrul evenimentului de prezentare a rezultatelor programului, viceprim-ministra și ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a subliniat importanța susținerii mediului antreprenorial din Republica Moldova.
„Moldova are nevoie de afaceri puternice și de oameni care aleg să investească aici, acasă. Prin granturile oferite, le transmitem antreprenorilor un mesaj clar: nu sunt singuri. Guvernul și partenerii de dezvoltare le suntalături atunci când cumpără utilaje noi, creează locuri de muncă și duc produsele lor mai departe, pe piețele externe. Împreună, investim în viitorul țării noastre”, a declarat ministra.
La rândul său, Ulrich Schmitt, Manager de Țară pentru Moldova al Grupului Banca Mondială, a evidențiat faptul că sprijinirea sectorului privat este o prioritate pentru instituția pe care o reprezintă. Potrivit acestuia, un sector privat dinamic este esențial pentru crearea de locuri de muncă, stimularea inovației și creșterea productivității, fiind în ultimă instanță un motor al majorării veniturilor. El a menționat că suportul oferit de Banca Mondială se concentrează pe consolidarea unui mediu competitiv și previzibil pentru întreprinderile mici și mijlocii din Moldova, facilitându-le accesul la finanțare, integrarea în lanțurile valorice regionale și internaționale, și beneficierea de pe urma progreselor tehnologice și a deschiderii piețelor.
„Antreprenorii care inovează, investesc și își dezvoltă afacerile contribuie direct la consolidarea economiei naționale. Prin programele și granturile gestionate de ODA, oferim sprijin concret pentru transformarea ideilor în afaceri sustenabile, capabile să creeze locuri de muncă și valoare adăugată în comunități. Rolul nostru este de a rămâne un partener de încredere pentru cei care își asumă riscuri și construiesc viitorul economic al Republicii Moldova”, a remarcat directorul ODA, Vadim Codreanu.
De la începutul anului 2025, un total de 537 de companii din întreaga țară au beneficiat de granturi acordate prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, în valoare totală de 233,5 milioane de lei. Aceste fonduri au generat investiții planificate de peste 447,6 milioane de lei în economia națională.
Dintre beneficiari, 322 de companii au fost sprijinite din bugetul de stat, 147 au primit finanțare din partea Uniunii Europene prin proiectul „Uniunea Europeană pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii”, iar 61 de întreprinderi au fost susținute prin programul comun al Guvernului și Grupului Banca Mondială. În plus, șapte companii beneficiază de suport în cadrul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de Uniunea Europeană, guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei, și implementat de GIZ, ADA și SFPL în Moldova.