Spitalele pentru copii și maternitățile din Chișinău ar putea fi conectate la agentul termic

  • 02 Octombrie 2017 10:30
Spitalele pentru copii și maternitățile din Chișinău ar putea fi conectate la agentul termic

Spitalele pentru copii și maternitățile din Capitală ar putea fi conectate la agentul termic în această săptămână, dacă temperaturile pe timpul nopții se vor menține joase. Potrivit șefului Direcției Sănătate, Mihai Moldovanu, și celelalte instituții medicale din Capitală sunt pregătite pentru a fi conectate la căldură.

De asemenea, fiecare agent economic care vrea să fie conectat la căldură trebuie să depună o cerere în acest sens la Termoelectrica. În cazul blocurilor de locuințe, cererea trebuie să fie depusă de președintele asociației de locatari. 

Consumatorii care au contracte directe cu Termoelectrica pot solicita să fie conectați individual la agentul termic, însă acest lucru este posibil doar în blocurile unde sistemul de încălzire este modificat de pe orizontală pe verticală. 

Până astăzi, șapte agenți economici au cerut să fie conectați la căldură. 

Potrivit autorităților municipale, în alți ani, cel mai devreme conectarea la agentul termic s-a făcut pe 5 sau pe 10 octombrie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
22,74
Ploaie moderată
Umiditate:71 %
Vint:3,98 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

Reformele în justiție și combaterea corupției, printre rezultatele Planului de acțiuni al Consiliului Europei anunțate de Mihai Popșoi

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Arhivă Radio Chișinău