Spiridon Vangheli lansează, în această toamnă, cartea „Eu sunt Guguță”

  • 31 August 2013 10:49
Spiridon Vangheli lansează, în această toamnă, cartea „Eu sunt Guguță”

De zeci de ani copiii îi scriu scrisori, dar nu pentru a-i cere cadouri, în schimbul unei bune purtări, ci pentru a-l întreba ce mai face Guguță.

 

Scriitorul Spiridon Vangheli, care este sărbătorit anul acesta în întreaga Republică Moldova, lansează în toamnă cartea „Eu sunt Guguță”, care va conține scrisorile pe care copiii i le-au expediat de-a lungul anilor, dar și câteva povestiri noi. Primul răvaș l-a primit în 1972 și avea următoarea adresă: Chișinău, Uniunea Sovietică, lui Spiridon Vagheli. 

După una dintre întâlnirile pe care le-a avut cu copiii la biblioteca „Ion Creangă” din capitală, scriitorul Spiridon Vangheli a binevoit să ne povestească despre cartea cu scrisori de la copii, „Eu sunt Guguță”, care urmează să apară în librării în luna spetembrie.

Primește și acum scrisori, dar își amintește și de cele pe care le primea cu zeci de ani în urmă, inclusiv de prima scrisoare, care a ajuns la el la începutul anilor 70.

În timpul discuției, Spiridon Vangheli și-a amintit și de „Abecedarul” pe care l-a dăruit copiilor împreună cu poetul Grigore Vieru și pictorul Lică Sainciuc. Regretă că acesta a fost scos din programul școlar, în schimb a scris o nouă povestire despre bucuria pe care a simțit-o atunci când și-a văzut abecedarul în mâinile micuților din clasa întâi. Povestirea se va regăsi în cartea „Eu sunt Guguță”.

Scriitorul Spiridon Vangheli, într-o relatare a colegei noastre, Natalia Zaharescu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău