Spionii ruși și-au intensificat activitatea în Europa: serviciile de informații ucrainene au explicat ce anume urmăresc serviciile speciale de la Moscova
-
16 Iulie 2022 17:58
Spionii ruși au devenit mult mai activi în Europa, serviciile de informații ucrainene au explicat ce anume urmăresc serviciile speciale ale Federației Ruse.
Agenții Federației Ruse urmăresc ce fel de arme sunt transferate în Ucraina, relatează www.militarist.ua. ''Agenții ruși și-au intensificat activitatea în țările din Europa de Est. Ei caută să afle rutele prin care armele occidentale sunt livrate în Ucraina'', relatează RBC-Ucraina, cu referire la Direcția Generală de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării. Potrivit serviciilor de informații militare, spionii ruși încearcă să afle schemele de transport și cantitatea de arme care sunt livrate către Ucraina.
Prin urmare, atașaților militari ruși din țările UE li s-a ordonat, prin intermediul canalelor secrete, să racoleze persoane. Serviciile speciale ale Federației Ruse încearcă să atragă polițiști și persoane implicate în transportul de arme. În regiunile învecinate cu Ucraina, agenții vor să folosească reprezentanți ai comunităților locale și activiști pro-ruși.
Cu toate acestea, serviciile de informații ucrainene notează că europenii nu sunt dispuși să ajute Rusia, prin urmare, după ce primesc astfel de oferte, se adresează după ajutor la poliție și agențiilor de securitate. Reamintim că Serviciul special de Securitate din Letonia a declarat că serviciile de informații din Rusia și din Belarus încearcă să recruteze oficiali letoni angajați în zonele de frontieră.
Sursa: RADOR