Spectacolul radiofonic Undeva în Transilvania – Document pentru omul de astăzi, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

  • 25 Septembrie 2021 10:57
Spectacolul radiofonic Undeva în Transilvania – Document pentru omul de astăzi, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Reuniunea teatrelor naționale continuă la Chișinău. Sâmbătă, 25 Septembrie - 14:00, TNME, Sala Antract, TN Radiofonic, Radio România prezentă spectacolul radiofonic UNDEVA ÎN TRANSILVANIA – DOCUMENT PENTRU OMUL DE ASTĂZI. UN CIMITIR PENTRU CEI VII, de Mirel Taloș.

Scenariu radiofonic de Magda Duțu, după romanul ”Undeva în Transilvania” de Mirel Taloș. Regia artistică: Petru Hadârcă, regia de studio: Milica Creiniceanu, regia muzicală: Luiza Mateescu, regia tehnică: ing. Mirela Georgescu, redactor: Ion-Costin Manoliu.

Scriitorul Mirel Taloș reconstruiește, cu personaje memorabile, firescul conviețuirii dintre români și evrei în două localități din inima Transilvaniei – satul Jac și orașul Șimleu–Silvaniei, județul Sălaj. Războiul bulversează o lume așezată și produce rupturi profunde, pe care autorul le descrie mai ales prin ochii unor copii. Prietenia extraordinară dintre fetița româncă Măriuca și fetița evreică Gittel, aflate, cu familiile lor, în centrul Ardealului, în ținutul Sălajului, reprezintă axul romanului, relația lor fiind permanent modelată de împrejurările istorice. În primăvara anului 1944, evreii din Ungaria și Transilvania de Nord sunt deportați la Auschwitz. Romanul prezintă desfășurarea acestei operațiuni în județul Sălaj, ca pe o smulgere din rădăcini a acestei comunități. Se bazează pe mărturii culese de autor de la urmașii unor protagoniști, etnici români din satul Jac și orașul Șimleu-Silvaniei, care au trăit acele evenimente dramatice, precum și pe documente studiate în arhivele publice. Un document străbătut de la un capăt la altul de tema derivei umanității. Cele două scenarii radiofonice Undeva în Transilvania – Document pentru omul de astăzi și Undeva în Transilvania – Un cimitir pentru cei vii, alcătuite de Magda Duțu, după romanul Undeva în Transilvania, valorifică acest document tulburător.

Sâmbătă, 25 Septembrie - 17:00, Teatrul Alexei Mateevici, Chișinău, prezintă spectacolul JUBILEUL, de Anton Cehov. Regia / Scenografia: Slava Sambriș.

JUBILEUL” de A. P. Cehov este un vodevil al grandomaniei, prezentat în adevărata lui lumină ca pe un revers al sărăciei spirituale, care scoate în prim plan fricile și punctele slabe ale omului mărunt.

Sunt Andrei Andreevici Șipucin, directorul unei bănci prestigioase și mă pregătesc să celebrez cea de-a cincisprezecea aniversare de când mă aflu în fruntea acestei minunate instituții. Mi-am organizat foarte bine ziua, a mai rămas doar să citesc raportul anual, care încă nu-i gata. Contabilul meu, Kuzma Nikolaevici lucrează de câteva zile la el și tot nu l-a isprăvit încă. Tare greu se mișcă omul ăsta. Trebuie să-l realizeze urgent, înainte să apară membrii delegației. Mă duc să văd ce face. Vă aștept la JUBILEU dragilor! Sunt tare nerăbdător să văd cum o să decurgă totul…”

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău