Specialiștii recomandă mai multe măsuri anticaniculă

  • 08 Iulie 2021 11:23
Specialiștii recomandă mai multe măsuri anticaniculă

Pentru acest sfârșit de săptămână meteorologii au prognozat temperaturi ce vor atinge cote de peste 30 grade Celsius și au anunțat cod galben de caniculă în toată țara. Totodată, medicii au venit pentru această perioadă cu un șir de recomandări de protecție anticaniculă.

 
Atunci când mercurul termometrelor se apropie de cifra 30-40, în general este bine de evitat expunerea la soare, mai ales pentru persoanele cu maladii cardiovasculare, copii, vârstnici și femei însărcinate, precum și pentru pacienții cu diverse boli cronice.
 
În același timp, este bine de știut că apa rece nu ajută pe arșiță. După o scurtă ușurare, aceasta este eliminată prin transpirație, evacuând și sărurile necesare organismului. La fel, nu sânt potrivite nici băuturile carbogazoase, care doar sporesc senzația de sete. Cele mai indicate sînt ceaiurile sau limonadele slab îndulcite, preparate în condiții de casă. O soluție perfectă sînt ceaiurile răcite din mentă, cu lămîie și puțină miere.
 
Potrivit specialiștilor, dacă totuși este nevoie de ieșit afară, atunci trebuie să evitatăm mișcarea alertă și să alegem locurile umbroase. În același timp, pe vreme caniculară este foarte binevenit ca somnul să fie împărțit în așa fel, încât să nu fie neglijate siestele. Și, bineînțeles, nici un fel de alcool consumat la soare.
 
Alte surse recomandă pe vreme caniculară metoda „climatizorului japonez”. Astfel, cînd soarele ridică indicia termometrelor peste 35 de grade, răcorește bine și împrospătează o batistă subțire din bumbac sau in, umezită și leag-o la gît. Când fularul improvizat se usucă, umezește-l din nou. De asemenea, persoanele care au locuit perioade îndelungate în locuri cu climă toridă afirmă că un remediu împotriva caniculei sînt dușurile reci în regiunea tălpilor și gleznelor. În aceste locuri se află mai multe puncte biologic active, care reacționează benefic la apa răcoroasă.
 
La rândul său, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale (SPCSE) avertizează populația să respecte normele de securitate la scăldat, precum și regulile antiincendiare.
 
Salvatorii și pompierii amintesc repetat despre regulile la scăldat, pentru a preveni cazurile cu pericol pentru viață. Cei care vor să meargă la scăldat la bazinele acvatice să aibă grijă să aleagă iazuri dotate cu stații de salvare, celelalte fiind periculoase și cu adâncimi mari, întrucât au destinație industrială. Nu mergeți la înnot, dacă aveți probleme de sănătate sau dacă ați consumat băuturi alcoolice, întrucât pericolul de înec în aceste condiții e și mai mare.
 
Mai mult, părinții și cei care au îngrijă copii sînt rugați să monitorizeze minorii și să nu-i lase să meargă singuri la scăldat, dacă nu sînt însoțiți de adulți. În caz contrar, copiii pot merge la adâncimi periculoase, iar în situații primejdioase nu are cine să le acorde ajutor.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
9,24
Cer senin
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
12
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău