Speakerul Igor Grosu a discutat cu Premierul Olandei despre prioritățile actualului legislativ

  • 02 Februarie 2022 20:11
Speakerul Igor Grosu a discutat cu Premierul Olandei despre prioritățile actualului legislativ

Președintele Parlamentului Igor Grosu a avut astăzi o întrevedere cu Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, care se află cu o vizită oficială în țara noastră, la invitația președintei Maia Sandu.

Igor Grosu a salutat delegația Regatului Țărilor de Jos în Parlamentul de la Chișinău și a subliniat semnificația actualei vizite, aceasta fiind prima vizită a unui Prim-ministru al acestei țări în R. Moldova. 

”Țara Dumneavoastră este un partener important în promovarea și implementarea obiectivelor de integrare europeană a Republicii Moldova. Suntem recunoscători pentru toată asistența acordată în dezvoltarea țării noastre de către Regatul Țărilor de Jos”, a declarat speakerul Igor Grosu.

Interlocutorii au făcut un amplu schimb de opinii privind situația din R.Moldova în diferite domenii.

Potrivit unui comunicat, înaltul oficial olandez a fost informat de parlamentari despre evoluțiile în combaterea corupției și reformarea justiției, soluționarea crizelor pandemică și energetică lupta cu dezinformarea și cu propaganda. De asemenea, au fost abordate riscurile și amenințările la adresa securității pe plan național și regional.

„Prioritatea zero rămâne reforma justiției și combaterea corupției, iar noi nu ne vom opri la jumătate de drum. Reforma trebuie dusă până la capăt, fiindcă aceasta este doleanța cetățenilor Republicii Moldova și pentru aceasta ne-au dat mandatul de încredere. În primele șase luni am votat mai multe legi care vor asigura independența sistemului judecătoresc, totodată, am reușit să votăm în prima lectură mecanismul de verificare a integrității tuturor candidaților la funcțiile de membri în CSM și CSP („pre-vetting”)”, a precizat șeful Legislativului.

În cadrul întrevederii, a fost exprimat interesul unanim pentru intensificarea dialogului dintre Moldova și Regatul Țărilor de Jos, în special, pe dimensiunea interparlamentară.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,4
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:2,57 m/s
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău