Spania | Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy, condamnat într-un proces pentru corupție

  • 24 Mai 2018 17:33
Spania | Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy, condamnat într-un proces pentru corupție

Partidul Popular (PP, conservator), la putere în Spania, a fost condamnat pentru îmbogățire ilegală într-un vast proces de corupție în care 29 de acuzați, între care și foști oficiali ai PP, au fost condamnați în total la 351 de ani de închisoare, a anunțat joi instanța de judecată, relatează AFP.

Partidul Popular, al premierului Mariano Rajoy, a anunțat imediat într-un comunicat că va face apel la hotărârea Audienței Naționale, tribunal însărcinat cu dosare complexe, care a condamnat formațiunea politică la rambursarea a 245.492 de euro pentru 'participare cu caracter lucrativ' la un sistem tentacular de luare de mită în schimbul unor contracte publice.

Cei doi principali responsabili ai rețelei, fostul trezorier al Partidului Popular, Luis Barcenas, și antreprenorul Francisco Correa, au fost condamnați la 33 de ani și patru luni în închisoare și, respectiv, 51 de ani și 11 luni de închisoare.

Din cei 37 de acuzați, 29 au fost condamnați în total la 351 de ani de închisoare pentru corupție, delapidare și spălare de bani.

La sfârșitul unui mega-proces care s-a desfășurat între octombrie 2016 și noiembrie 2017, Audiența Națională a constatat existența unei rețele care a atribuit contracte publice în schimbul unor comisioane în municipalități din regiunile Madrid și Castilia-Leon între 1999 și 2005.

Aceste fapte 'au generat beneficii cuantificabile Partidului Popular, constând în finanțarea ilegală a mai multor mitinguri politice', a decis instanța de judecată.

În hotărârea sa de 1.700 de pagini, Audiența Națională a menționat de asemenea existența unei 'casierii negre' în PP, 'o structură financiară și contabilă paralelă cu conturile oficiale ale formațiunii cel puțin începând cu 1989'.

Luis Barcenas, responsabilul acestei 'casierii negre', suspectat că ar fi delapidat și ascuns o avere, a fost condamnat la plata a 44 de milioane de euro.

Cazul Gürtel, numele de cod dat de anchetatori, este unul dintre cele mai mari scandaluri de corupție care a zdruncinat ani de zile imaginea partidului lui Mariano Rajoy și care, împreună cu politica sa de austeritate pentru ieșirea din criză, au contribuit la pierderea majorității absolute la sfârșitul anului 2015.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
21,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:1,12 m/s
Mon
25
Tue
25
Wed
22
Thu
21
Fri
22
Arhivă Radio Chișinău