Sovietul Suprem al regiunii separatiste transnistrene are un nou președinte

  • 06 Februarie 2019 12:10
Sovietul Suprem al regiunii separatiste transnistrene are un nou președinte

Sovietul Suprem de la Tiraspol, care reprezintă așa-numitul legislativ, are un nou președinte după ce Alexandr Șerba a fost demis.

Este vorba de „deputatul” Aleksandr Korșunov, votat unanim de către membrii Sovietului Suprem în cadrul ședinței de astăzi. El a declarat că activitatea „parlamentului” din regiune se va axa pe strategia de dezvoltare a Trannsistriei în următorii ani, propusă de către liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, scrie novostipmr.com. 

Aleksandr Korșunov este originar din Bălți, și-a făcut studiile la Institutul de aviație din Harkov, Ucraina și în primii ani de la crearea regiunii separatiste transnistrene a activat în cadrul așa-numitului minister de interne din stânga Nistrului. 

Amintim că Alexandr Șerba a fost demis din funcție prin vot secret în cadrul primei întruniri a „deputaților” din acest an.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău