SONDAJ | Aproape 60% dintre cetățenii R. Moldova vor aderarea la UE, peste 38% ar vota pentru unirea cu România
-
23 Iunie 15:42
Procentul cetățenilor Republicii Moldova care vor aderarea la Uniunea Europeană se apropie de 60%, în timp ce peste 38% ar vota unirea cu România, în cazul unui referendum, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Ates Research Group
Astfel, 59% din respondenți ar vota pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în timp ce 28,4% s-ar pronunța împotrivă. În schimb, pentru aderarea la NATO 50,3% ar vota împotrivă, și doar 28,5% ar susține această opțiune, a precizat directoarea executivă a companiei Ates Research Group, Veronica Ateș.
În ceea ce privește unirea cu România, 38,5% din respondenți spun că ar vota în favoarea acestei opțiuni la un eventual referendum, în timp de 48,1% s-ar declara împotrivă.
Sondajul a fost realizat la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie, pe un eșantion reprezentativ de 1004 respondenți, și are, potrivit autorilor, o marjă de eroare de ±3%.

