Somalia este în pragul foametei, avertizează ONU

  • 07 Iunie 2022 18:58
Somalia este în pragul foametei, avertizează ONU

Somalia este în pragul foametei după precipitații insuficiente în cel de-al patrulea sezon ploios consecutiv, a precizat marți Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO) într-o transmisiune video de la Mogadishu, informează DPA.

''Sute de mii de somalezi se află într-un real pericol de foamete și deces'', a spus Etienne Peterschmitt, potrivit Agerpres.

Recoltele au fost practic inexistente după ce precipitațiile au fost cu 40% până la 70% mai mici decât de obicei, în funcție de regiune. Prețurile alimentelor au crescut brusc, iar ajutorul umanitar sosește cu întârziere, a spus Peterschmitt.

Circa 7,1 milioane de persoane, echivalentul a 45% din populația țării, întâmpină dificultăți în procurarea hranei pentru membrii familiilor lor, a spus el. De la jumătatea lui aprilie, numărul persoanelor afectate cel mai dramatic de acest dezastru și care se confruntă cu foametea a crescut cu 160%, ajungând la 213.000, a spus el.

Circa trei milioane de vite au murit în urma secetei și a bolilor.

Circa 1,5 milioane de copii suferă de malnutriție acută.

Conflictul de pe teritoriul țării împiedică aprovizionarea cu bunuri. Potrivit lui Peterschmitt, FAO are nevoie de 105 milioane de dolari pentru a oferi oamenilor din zonele rurale bani lichizi cu care să-și cumpere alimente și pentru sprijinirea agriculturii astfel încât viitoarele recolte să-i facă să rămână în satele unde locuiesc în prezent.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:40 %
Vint:3,09 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
14
Thu
17
Fri
17
Arhivă Radio Chișinău