Soluțiile propuse de Ministerul Energiei pentru achiziția de gaze naturale de către regiunea transnistreană

  • 03 Ianuarie 10:05
Soluțiile propuse de Ministerul Energiei pentru achiziția de gaze naturale de către regiunea transnistreană

Ministerul Energiei a venit cu mai multe soluții alternative viabile pentru achiziția de gaze naturale de către Tiraspoltransgaz. Potrivit secretarului de stat, Constantin Borosan, una dintre soluții ar fi achiziția de pe bursa de gaze naturale BRM EST Moldova, dar și de pe bursele din regiune spre exemplu bursa din Bulgaria - Balkan Gas Hub, dar pot și fi altele, și transportarea până la hotarul cu Republica Moldova.

 
Potrivit lui Borosan, în octombrie 2024 reprezentanții Tiraspoltransgaz au avut întrevederi la sediul BRM pentru a înțelege modalitatea de tranzacționare pe bursă. Compania mamă SA”Moldovagaz” are cea mai mare experiență de achiziții pe BRM și a partajat această exeriență cu Tiraspoltransgaz.
 
Totodată, secretarul de stat la Ministerul Energiei consideră viabilă achiziția de pe bursele din regiune, cum de exemplu este bursa din Bulgaria - Balkan Gas Hub, dar pot și fi altele, și transportarea până la hotarul cu Republica Moldova.
 
„Marți, 31 decembrie 2024, SA Energocom în baza unui contract de agenție cu Moldovagaz, a livrat în regim de testare pentru Moldovagaz un volum de 240 MWh gaze naturale, demonstrând că din punct de vedere comercial și logistic este posibilă ruta de alternativă pentru asigurarea cu gaze a regiunii transnistrene prin gazoductul Trans-Balcanic în regim revers. Dacă gigantul Gazprom nu a știut cum să facă aceasta, poate lua exemplu de la companiile din Moldova”, menționează Constantin Borosan. 
 
Implementarea Pachetului Energetic 3 în regiunea transnistreană, prin separarea activității de furnizare de cea de transport și distribuție - unbundling-ul, obținerea licenței de furnizare sau trading și achiziția gazelor naturale din oricare surse de pe globul pământesc este a treia soluție propusă de Borosan. „De exemplu Energocom a adus gaze naturale lichefiate LNG chiar din Statele Unite ale Americii”, subliniază acesta. 
 
Amintim că, tranzitul gazelor naturale din Federația Rusă pe teritoriul Ucrainei a fost sistat de pe 1 ianuarie 2025, începând cu ora locală 07:00, la decizia autorităților de la Kiev. 
 
Tot pe 1 ianuarie au fost sistate livrările de gaze în regiunea transnistreană la decizia concernului rus Gazprom, deși contractul expiră în 2026. Compania condiționează livrările pe rute alternative cu achitarea datoriei pentru malul drept al Nistrului. Suma pretinsă de 709 milioane de dolari nu este recunoscută de autoritățile de la Chișinău, care acuză Kremlinul de șantaj energetic.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:1,03 m/s
Mon
2
Tue
5
Wed
8
Thu
7
Fri
9
Arhivă Radio Chișinău