Soluțiile candidaților pentru a mări suprafața spațiilor verzi
-
16 Octombrie 2019 10:11
Candidații la funcția de primar al capitalei, provocați de agenția IPN, răspund cu soluții pentru o parte din problemele municipiului Chișinău.
Vladimir Țurcanu, candidatul Partidului Popular Românesc, crede că spațiile verzi au ajuns să fie o problemă pentru municipiul Chișinău din cauza autorizațiilor de construcție acordate arbitrar de Primărie, dar și a modului defectuos în care este organizată Asociația de gospodărire a spațiilor verzi. O altă cauză, spune candidatul, este corupția din Primărie, dar și lipsa de respect din partea oamenilor față de natură și de semenii lor care fac curat în oraș.
Vladimir Țurcanu crede că este necesară o evaluare a situației reale a spațiilor verzi, în temeiul unei analize complexe, inclusiv a impactului pe care îl are asupra oamenilor gospodărirea iresponsabilă a zonelor verzi. Candidatul consideră că împreună cu juriștii Primăriei, cu ecologiștii, prin judecată, ar putea fi readuse proprietățile municipale furate. La fel, susține că orașul are nevoie de o Strategie de dezvoltare a spațiilor verzi pe termen lung, care ar prevedea resurse financiare calculate exact.
Programul său electoral prevede reabilitarea parcurilor, lacurilor din municipiu, încurajarea folosirii unor alternative ecologice pentru transport. La fel, vizează reducerea poluării industriale, a celei produse de șantierele de construcții și asigurarea eficienței energetice. În opinia sa, se cere stoparea oricăror tranzacții cu terenurile din parcurile capitalei.
Serghei Toma, candidatul Partidului Oamenilor Muncii, afirmă că problema spațiilor verzi a apărut în lipsa unei viziuni de inventariere a spațiilor verzi, care ar clasifica numărul plantațiilor verzi și starea arborilor, a unor măsuri de protecție agrotehnice etc. Candidatul remarcă lipsa normativelor de creare, îngrijire și protecție a suprafețelor destinate spațiilor verzi, dar și lipsa Strategiei de dezvoltare a suprafețelor destinate spațiilor și coridoarelor verzi în contextul schimbării climei.
Serghei Toma consideră că problema poate fi soluționată prin măsuri drastice, cum ar fi interzicerea defrișării arborilor în afara celor uscați și avariați. La fel, prin instituirea unui moratoriu la defrișarea arborilor până la inventarierea plantațiilor verzi și elaborarea normativelor de securitate și protecție a suprafețelor destinate spatiilor verzi. Candidatul pledează pentru includerea rezultatelor inventarierii în Registrul local al spațiilor verzi pentru neadmiterea micșorării suprafețelor destinate spațiilor verzi prevăzute de legislație.
Serghei Toma spune că majorarea suprafețelor cu spatii verzi în capitală poate fi făcută din contul asfaltului, pavajului. O soluție, în viziunea sa, ar fi organizarea educației ecologice a cetățenilor privind creșterea, dezvoltarea și protecția durabilă a plantațiilor verzi ale orașului pentru generațiilor următoare.