Șoigu i-a raportat lui Putin: Peste 2.800 de cetățeni ruși au fost uciși în campania militară din Siria
-
23 Decembrie 2017 08:02
Mai mult de 60.000 de luptători, inclusiv 2,8 mii de cetățeni ruși au fost uciși în timpul campaniei armatei ruse în Siria, a raportat ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, la reuniunea lărgită a consiliului ministerului, prezidat de președintele rus, Vladimir Putin, transmit agentiile de presa din Rusia.
„Au fost lichidati 60.318 de luptători, din aceștia – 819 sefi militari și 2.840 de cetateni din Federația Rusă“, susține, potrivit „Interfax“.
Ministrul rus a prezentat si alte statisti de razboi. Astfel, potrivit acestuia, militarii rusi au distrus 8.000 de vehicule blindate și camioane pick-up cu mitraliere grele, precum și 718 fabrici și ateliere pentru fabricarea de arme și muniții. „Aviația a rezolvat cea mai importantă sarcină, cea de privare a organizațiilor teroriste de sursele de venit din vânzarea de produse petroliere, care au reprezentat cel puțin trei milioane de dolari pe zi“, – a spus Șoigu.
În raportul său, șeful Ministerului Apărării a anunțat ca navele și submarine rusești au bombardat de 100 de ori Siria, iar aeronavelor aviației strategice – de 66 de ori.
Șoigu a precizat că în timpul campaniei din Siria, forțele rusești au utilizat armament avansat precum complexe de rachete „Iskander“, „Tochka-U“, „Kalibr“ și „X-55“. Pentru prima dată în luptă au participat aeronavele portavionului Kuznețov.
Ministrul i-a mai raporat lui Putin ca armata rusa a fost restrasa dn Siria: ”Armata rusă a părăsit teritoriul Siriei”.
„Divizia de aviație a revenit in Rusia, la fel si experții Centrului Internațional de acțiune împotriva minelor, medicii militari, batalionul de poliție militara, precum și membrii forțelor speciale“, – a spus șeful Ministerului Apărării. Potrivit lui Șoigu, în bazele din Rusia au fost readuse 36 de avioane și patru elicoptere, 157 de mașini si echipamente speciale au fost livrate în Rusia pe mare.
Sursa: paginaderusia.ro
Potrivit ministrului, în Siria vor rămâne trei batalioane ale poliției militare, centrul de conciliere a părților și bazele militare din Tartus și Hmeymim.