Socialiștii protestează în fața Parlamentului
-
23 Iunie 2022 11:40
Membrii și simpatizanții Partidului Socialiștilor au organizat joi o nouă acțiune de protest în fața Parlamentului. Manifestanții acuză guvernarea de incompetență, inechitate socială și de faptul că promovează politici antipopulare și iresponsabile, transmite IPN.
Protestul s-a desfășurat în timp ce în plenul Parlamentului premierul Natalia Gavrilița solicita legislativului prelungirea stării de urgență pentru încă 45 de zile. Potrivit socialiștilor, prelungirea este nejustificată. Aceștia au mai spus că starea de urgență îi permite guvernării „să gestioneze fără niciun control banii publici, adică ai poporului”.
Participanții la protest au scandat: „Rușine!”, „Demisia Guvernului!”, „PAS egal cu sărăcie!”, „Jos guvernul stării de urgență!” etc.