Slovacia | Președintele este acuzat de nereguli în campania electorală, iar compania apropiaților săi va plăti impozite suplimentare
-
31 Mai 2018 09:54
O societate deținută de apropiați ai președintelui liberal slovac Andrej Kiska a depus 15 declarații de venit suplimentare, într-un context în care adversarii șefului de stat milionar îl acuză că a încălcat regulile privind cheltuielile în campania din 2014, informează AFP, citată de Agerpres.
O anchetă fiscală din 2015 a arătat că societatea KTAG, care anterior a fost deținută chiar de Kiska, a plătit la fisc mai puțin decât ar fi trebuit, hrănind speculațiile că diferența ar fi putut servi la finanțarea campaniei prezidențiale. Miercuri, cotidianul Hospodarske Noviny a relatat că cele 15 declarații rectificate nu mai evocă sumele cheltuite pentru campania lui Kiska.
Purtătorul de cuvânt al președintelui, Roman Krpelan, a confirmat informația pentru cotidianul Pravda și a menționat că "directorul general al KTAG a cerut serviciului contabil refacerea calculelor și pregătirea unei plăți suplimentare".
Potrivit unor informații neconfirmate din media, KTAG a plătit ulterior aproape 145.000 de euro.
Purtătorul de cuvânt citat a declarat pentru site-ul Aktuality.sk că președintele și-a finanțat campania "transferând bani către societatea KTAG din contul său privat și societatea a plătit atunci spoturi televizate, anunțuri publicitare și afișe electorale". El a respins acuzațiile privind comiterea unor nereguli.
Acum două săptămâni, Andrej Kiska a anunțat că renunță să mai candideze la alegerile din 2019, din motive personale. Principalul său rival, fostul premier Robert Fico, l-a acuzat că a depășit limita legală de 132.775 privind cheltuielile de campanie.