Situație inedită în Senegal: Noul președinte aduce două Prime Doamne la palatul prezidențial
-
01 Aprilie 20:20
Cu doar câteva minute după încheierea campaniei prezidențiale din Senegal, viitorul câștigător al alegerilor, Bassirou Diomaye Faye a urcat la tribună, în fața miilor de simpatizanți, ținându-și de mână cele două soții, Marie și Absa, scenă nemaivăzută în spațiul politic național, relatează luni AFP.
Bassirou Diomaye Faye, candidat al unei coaliții de opoziție, a ales să-și afișeze deschis poligamia, o practică tradițională și religioasă solid ancorată în cultura senegaleză, înainte de triumful său încă din primul tur al alegerilor, din 24 martie, cu 54,28% din voturi, scrie Digi24.
Președintele ales s-a căsătorit acum 15 ani cu prima sa soție, Marie Khone, originară din același sat cu el, și au împreună patru copii. Cu a doua soție, Absa, s-a însurat acum puțin peste un an, precizează AFP, citată de Agerpres.
Poligamia este de multă vreme un subiect controversat în țara cu o majoritate de peste 90% de musulmani. Potrivit sociologului Djiby Diakhate, această practică este susținută de mulți dintre bărbați, dar numeroase femei o consideră ipocrită și incorectă; într-un raport publicat în 2022, Comisia ONU pentru drepturile omului a apreciat că poligamia constituie o discriminare față de femei care ar trebui eradicată.
Profesoara de istorie Penda Mbow, fost ministru al culturii, a remarcat că noua situație de la palatul prezidențial este „total inedită”, întrucât până acum nu era decât o singură Primă Doamnă. „Aceasta înseamnă că întreg protocolul trebuie revizuit”, a conchis ea.
Religia musulmană autorizează bărbatul să aibă până la patru soții - dacă își permite. Un raport din 2013 al Agenției naționale pentru statistică din Senegal a estimat că 32,5% dintre senegalezi au mai multe soții, deși este greu de stabilit, multe dintre căsătorii nefiind înregistrate. Sociologul citat a mai indicat că președintele ales a „lansat un puternic semnal ca și ceilalți bărbați să-și asume poligamia” și „să pună capăt practicii poligamiei ascunse (Takou Souf, în limba wolof), ceea ce ar fi un lucru bun pentru economia țării și pentru situația matrimonială”.