Situația din Transnistria, discutată de Guvernul rus
-
20 Martie 2014 17:36
Continuăm astăzi discuțiile despre ultimele evenimente din regiune cu analistul politic Viorel Cibotaru, directorul Institutului European de Studii Politice.
Guvernul rus va discuta astăzi despre situația din Transnistria și va lua în considerare un eventual sprijin economic pentru regiune, a declarat vicepremierul rus Dmitrii Rogozin, citat de presa rusă.
În cadrul ședinței de astăzi, a executivului rus, ministerele și agențiile ruse vor anunța intensitatea ajutorului pentru Transniistria. Potrivit agenției de știri Tiras de la Tiraspol, liderul transnistrean Evgheni Șevciuk a zburat déjà la Moscova unde se va întâlni cu vicepremierul rus.
Amintim că, la începutul acestei săptămâni, presa a scris că Transnistria a cerut Moscovei să prevadă în legislația rusă posibilitatea intrării republicii separatiste în componența Federației Ruse. Un apel în acest sens ar fi fost trimis de către liderul Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, președintelui Dumei de Stat, Serghei Narîșkin. Un apel similar a fost trimis Dumei de Stat și de către organizații publice din Transnistria.

