Sistem electronic de gestionare a dosarelor, la Judecătoria Chișinău

  • 14 Februarie 2018 10:37
Sistem electronic de gestionare a dosarelor, la Judecătoria Chișinău

La Judecătoria Chișinău va fi implementat un sistem electronic de gestionare a dosarelor, informează Ministerul Justiției.

Sistemul informațional e-Dosar judiciar va permite formarea și administrarea dosarului electronic cu accesul securizat al părților. Astfel, va fi posibilă depunerea electronică a cererilor de chemare în judecată, semnarea electronică a actelor, prezentarea probelor, distribuirea materialelor anexate la dosar, citarea electronică a părților, coordonarea agendei ședințelor de judecată cu participanții la proces, efectuarea electronică a plății taxei de stat și altele.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat aplicarea dosarului electronic în Judecătoria Chișinău, la propunerea ministrului Justiției, Alexandru Tănase. După testarea funcționalității, dosarul electronic va fi extins la toate instanțele din țară.  Elaborarea acestui sistem a fost achitată din contul surselor bugetare, în sumă de 3,78 milioane lei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
24,42
Câțiva nori
Umiditate:41 %
Vint:5,34 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
22
Thu
19
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău