Sistarea activității grădinițelor pe perioada verii dă bătăi de cap părinților cu copii mici

  • 17 Iulie 2019 10:01
Sistarea activității grădinițelor pe perioada verii dă bătăi de cap părinților cu copii mici

38 de grădinițe din municipiul Chișinău au rămas să funcționeze pe parcursul întregii perioade de vară, iar 121 și-au sistat activitatea eșalonat, pentru efectuarea reparațiilor. Copiii din acestea din urmă beneficiază de serviciile instituțiilor preșcolare care rămân active, susțin specialiștii de la Direcția generală de învățământ. Unii părinți sunt însă de altă părere. Relatează Radio România Chișinău.

În municipiul Chișinău este aplicat un sistem de sistare eșalonată a activității grădinițelor, pe perioada verii când unele instituții preșcolare își întrerup activitatea, iar altele se redeschid.

Copiii din aceste instituții preșcolare ar fi trebuit să fie asigurați, la solicitarea părinților, cu un loc la una din cele 38 de grădinițe, care au rămas să funcționeze fără întrerupere pe parcursul verii. Șefa secției Management preșcolar de la Direcția generală de învățământ, Ana Vartic, a menționat că fiecare părinte a fost informat și i s-a cerut acordul prealabil pentru închiderea instituției preșcolare.

„Cu 30 de zile înainte de sistare, fiecare grădiniță urma să încheie un acord individual cu fiecare părinte, în care se stipula că părintele , fie că solicită o grădiniță pentru această perioadă, fie că îngrijește de copil la domiciliu. Directorul fiecărei instituții de educație timpurie a determinat de comun acord cu părintele grădinița din apropiere, a coordonat acest acord și cu directorul respectiv.”

Mai mulți părinți, care și-au exprimat părerea în cadrul unui vox realizat de reporterul RC, consideră că toate instituțiile preșcolare ar trebui să funcționeze pe parcursul verii. Unii au remarcat faptul că deși li s-a adus la cunoștință că pot beneficia de serviciile unei alte grădinițe, totuși au fost rugați, informal să nu o facă.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2018 în țară funcționau 1484 instituții de educație timpurie. Conform acelorași statistici în 2018, în grădinițele din orașe, la 100 de locuri libere erau 100 de copii, iar în sate – 75 de copii.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău