Siria | Misiunea internaţională de anchetă asupra presupusului atac chimic şi-a început activitatea

  • 16 Aprilie 08:36
Siria | Misiunea internaţională de anchetă asupra presupusului atac chimic şi-a început activitatea

Experţi internaţionali şi-au început duminică ancheta asupra presupusului atac chimic care a antrenat o serie de lovituri occidentale de o amploare inedită împotriva regimului condus de Bashar Al-Assad şi a provocat noi tensiuni diplomatice, relatează AFP.

Misiunea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), cu mandat să ancheteze asupra unei eventuale utilizări a armelor chimice, fără să identifice autorii, a sosit sâmbătă la Damasc.

Acţiunile sale sunt înconjurate de cel mai mare secret.

Viceministrul sirian de externe Fayçal Mokdad s-a deplasat, totuşi, duminică la hotelul unde a fost cazată misiunea OIAC la Damasc şi a ieşit trei ore mai târziu, potrivit unei corespondente a agenţiei France Presse aflate la faţa locului.

Misiunile de anchetă ale OIAC încep întotdeauna cu o serie de discuţii private cu oficialităţi.

În schimb, nu a fost confirmat că experţii au mers pe teren la Douma, cum anunţase în cursul dimineţii AFP, citând un oficial sirian. ''Vom lăsa echipa să-şi facă treaba în mod profesional, obiectiv, imparţial şi departe de orice presiune (din partea autorităţilor). Rezultatele anchetei vor infirma acuzaţiile mincinoase'' împotriva Damascului, a afirmat acesta.

În 2014, OIAC a afirmat că Siria s-a debarasat de toate armele sale chimice, conform unui acord internaţional. În 2017, o misiune de anchetă comună cu ONU a ajuns însă la concluzia că Damascul a utilizat gaz sarin, un puternic agent neurotoxic, la Khan Shaykhun (nord-vest) într-un atac în care şi-au pierdut viaţa 80 de persoane.

Pe teren, munca se anunţă complicată pentru anchetatorii care sosesc la o săptămână după fapte, într-o zonă trecută între timp sub controlul regimului şi al poliţiei militare ruse şi devastată de cinci ani de asediu şi o violentă ofensivă lansată la 18 februarie.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
6 °C
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:1 m/s
Mie
14 °C
Joi
13 °C
Vin
12 °C
Sâm
15 °C

Curs oficial BNM 16 Octombrie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.7033 0.0137
USD 16.9892 -0.0102
RON 4.2217 -0.0032
UAH 0.6076 -0.0006
RUB 0.2588 0.0010
Arhivă Radio Chișinău