Sinteza CNA: ARBI a sechestrat bunuri în valoare de peste 7 milioane de lei
-
14 Noiembrie 2022 09:22
Bunuri de peste 7 milioane de lei au fost indisponibilizate de Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI), din cadrul CNA, în baza delegațiilor procurorilor, săptămâna trecută. Printre acestea se numără 2 bunuri sechestrate într-un caz de spălare de bani și unul de contrabandă printre care capital social și numerar.
Pe lângă componenta de recuperare a bunurilor provenite din infracțiuni, CNA și-a desfășurat activitatea și pe alte dimensiuni cum sunt cea de prevenire a corupției, analitică, de expertiză și educație anticorupție. Astfel:
- Direcția analitică a finalizat 10 analize operaționale și a inițiat 3 - noi, alte 105 de analize operaționale fiind în procedură;
- Direcția legislație și expertiză anticorupție a recepționat 30 proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 24 de rapoarte de expertiză și 5 avize, 25 de proiecte sunt în examinare;
- În cancelaria Centrului au fost înregistrate 1148 materiale;
- 36 de apeluri au fost recepționate la Linia națională anticorupție;
- Au fost eliberate 101 de caziere de integritate;
- Direcția educație anticorupție a desfășurat 6 activități de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție, alte 16 instruiri sunt preconizate pentru săptămâna în curs;
- 5 persoane au fost plasate în Izolatorul de urmărire penală al CNA pe parcursul săptămânii precedente, alți 11 învinuiți se află în Penitenciarul 13, se arată în comunicat.