Simona Halep a câștigat turneul WTA de la Roma

  • 21 Septembrie 2020 17:32
 Simona Halep a câștigat turneul WTA de la Roma

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câștigat, luni, turneul WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce adversara sa din finală, Karolina Pliskova (Cehia), a abandonat la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă.

Halep (28 ani) a reușit să câștige primul său titlu la Roma, după două finale pierdute în fața ucrainencei Elina Svitolina (2017, 2018).

Simona Halep a fost declarată învingătoare după 32 de minute în fața campioanei en titre, Pliskova (28 ani, 4 WTA) abandonând din cauza unor probleme la spate.

Simona Halep și-a egalat luni cea mai lungă serie a sa de victorii, 14, care data din 2015. Ultimul eșec al constănțencei a fost în semifinale la Australian Open anul acesta, când Garbine Muguruza s-a impus cu 7-6 (8), 7-5. De atunci, Halep a fost neînvinsă la simplu, câștigând trei titluri consecutive, la Dubai, Praga și Roma.

Meciul a fost unul fără istoric, Halep reușind să ia primul set în doar 21 de minute. Simona a început și actul secund cu break, dar apoi Pliskova a câștigat singurul său ghem, după două duble greșeli făcute de Halep.

Halep are acum 8-4 în meciurile directe cu Pliskova, după ce jucătoarea cehă se impusese la precedentele două dueluri, anul trecut, la Miami și Turneul Campioanelor.

Simona Halep va primi un cec de 205.190 de euro și 900 de puncte WTA, iar Pliskova se va alege cu 150.000 de euro și 585 puncte WTA.

Halep a beneficiat și în sferturi de retragerea unei adversare, kazaha Iulia Putințeva abandonând la scorul de 6-2, 2-0 pentru Simona. Celelalte jucătoare învinse de Halep la Roma au fost italianca Jasmine Paolini în turul al doilea, cu 6-3, 6-4, ucraineanca Daiana Iastremska în optimi, cu 7-5, 6-4, și spaniola Garbine Muguruza în semifinale, cu 6-3, 4-6, 6-4.

Simona Halep a ajuns la 22 de titluri cucerite în carieră.

Halep a cucerit primele sale titluri în 2013 (6), la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia, în 2014 (2) s-a impus la Doha și București, în 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai și Indian Wells, au urmat alte trei titluri în 2016, la Madrid, București și Montreal, în 2017 a câștigat doar la Madrid, în 2018 a obținut titluri la Shenzhen, Roland Garros și Montreal, în 2017 a câștigat la Wimbledon, iar în 2020 la Dubai, Praga și Roma.

Halep are și 17 finale pierdute, în 2010 și 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros și Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto și Cincinnati, în 2017 a pierdut nu mai puțin de patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati și Beijing, în 2018 a pierdut la Australian Open, Roma și Cincinnati, iar în 2019 la Doha și Madrid.
AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău