Siegfried Mureșan a solicitat ca prefinanțarea din Facilitatea pentru R. Moldova în valoare de 1,8 miliarde de euro să fie majorată de la 7% la 20%
-
12 Decembrie 17:00
Pachetul legislativ privind acordarea Facilității Europene pentru Republica Moldova, în valoare de 1,8 miliarde de euro, cel mai mare pachet de sprijin din istoria țării, ajunge în Parlamentul European. Siegfried Mureșan, care este responsabil de pachetul legislativ, anunță că a solicitat majorarea prefinanțării până la 20%, care, inițial, era stabilită în valoare de 7%, conform propunerii legislative înainte de Comisia Europeană.
„Ca negociator-șef al Parlamentului pe acest dosar legislativ, am propus creșterea prefinanțării, de la 7%, cât prevede propunerea legislativă înaintată de Comisia Europeană, la 20% din suma totală”, a scris Mureșan, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.
Europarlamentarul menționează că este important ca aceste fonduri să ajungă cât mai curând în Republica Moldova pentru a finanța drumuri, spitale, poduri și pentru a moderniza administrația publică.
„Republica Moldova are nevoie de acești bani. Și ei sunt mult mai utili acum, decât peste 2–3 ani. Tocmai de aceea, am propus în proiectul meu legislativ să creștem prefinanțarea, adică avansul pe care UE îl acordă Republicii Moldova la scurt timp după intrarea în vigoare a facilității, dar înainte de a începe implementarea propriu-zisă a Agendei de Reforme pe baza căreia se vor absorbi fondurile din facilitate”, a comunicat Siegfried Mureșan.
Amintim că Republica Moldova va beneficia de o asistență financiară în valoare de 1,8 miliarde de euro din partea Uniunii Europene pentru următorii trei ani. Banii vor fi oferiți printr-un program de susținere similar cu Mecanismul de reformă și creștere al UE, implementat în țările din Balcanii de Vest.