Și PDM a venit cu explicații după ce nu s-a prezentat la ședința Parlamentului

  • 02 Aprilie 2020 18:15
Și PDM a venit cu explicații după ce nu s-a prezentat la ședința Parlamentului

Partidul Democrat își exprimă regretul în legătură cu „situația creată astăzi, în plină criză, la Parlament de fracțiunile de opoziție”. Într-o declarație pentru presă,  fracțiunea PDM precizează că nu s-a prezentat la ședință pentru că măsurile economice au fost discutate anterior pe platforma consiliului coaliției, fiind elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei și Infrastructurii, transmite IPN.

Democrații menționează că „exercițiul de astăzi (prezentarea asumării) nu presupune sesiune întrebări-răspunsuri, deci nu avea rost prezența fizică a deputaților acolo”. Și aceasta mai ales că există riscuri pentru răspândirea virusului, anterior autoritățile interzicând aflarea în grupuri mai mari de trei persoane.

„Nu este rostul expunerii inutile a angajaților aparatului fracțiunii, Parlamentului. Prin urmare, ținând cont și de faptul că fracțiunea PDM are mulți deputați de circumscripție, care vin din teritoriu la ședință, am convenit împreună cu colegii ca fiecare deputat să decidă singur dacă participă sau nu la ședință”, se mai spune în declarația democraților.

Ședința Parlamentului la care Guvernul urma să prezinte proiectul pentru care și-a angajat răspunderea nu a întrunit cvorum. În plenul legislativului nu s-au prezentat deputații din Partidul Socialiștilor și cei din Partidul Democrat. După ce Secretariatul Parlamentului a anunțat că la ședință și-au înregistrat prezența doar 39 de deputați, șefa legislativului, Zinaida Greceanîi, a declarat lipsă de cvorum.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
13,24
Câțiva nori
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău