”Și acum, domnule președinte Dodon, uniți-vă țara” (Revista presei)

  • 14 Noiembrie 2016 09:35
”Și acum, domnule președinte Dodon, uniți-vă țara” (Revista presei)

Revista presei din 14 noiembrie 2016

Evenimentul Zilei notează că mii de moldoveni cer demisia conducerii Comisiei Electorale a R. Moldova și a Ministerului de Externe pentru neglijarea gravă și îngrădirea dreptului la vot a cetățenilor moldoveni care au vrut să voteze în statele europene. Circa o mie de moldoveni din Italia nu au reușit să voteze, mai anunță aceeași publicație.

Totodată, pe teritoriul R. Moldova, promo-LEX raportează cel puțin 160 de cazuri de transportare organizată a alegătorilor.

Ziarul de Gardă arată în ediția sa on-line ”raioanele „roșii” ale lui Dodon și voturile din diasporă ale Maiei Sandu”. Printre regiunile „roșii” se numără regiunea găgăuză, Taraclia, Ocnița, Bălți, Briceni și Dondușeni, în timp ce Maia Sandu se bucură de susținerea diasporei.

După șapte ani de ani de la „revoluția” speranței din 2009, Republica Moldova va avea un președinte pro-rus, titrează Jurnal.md. Publicația amintește de declarațiile lui Igor Dodon precum că ”va apăra statalitatea Republicii Moldova, însă Dodon nu spune ca o va apăra cu trupe ruse pe teritoriul național, în Transnistria. Dodon spune că va menține neutralitatea statului, dar nu spune că o va face cu aceleași trupe străine pe teritoriul național. Igor Dodon spune că va apăra o „identitate moldovenească” și că va proteja valorile creștine și instituțiile bisericești, adică acelea care aruncă cu pietre în contracandidata sa”. După numărătoarea voturilor prezidențiale, potrivit Jurnalului, „fauna” oligarhică poate răsufla ușurată.  Totodată, publicația scrie că nu poți să faci geopolitică pe stomacul gol, să acuzi de ignoranță cetățeanul moldovean care nu votează geopolitic sau vizionar atunci când la un salariu de nici 2000 de lei trebuie să suporte scumpiri de aproape 40% la energie, pus să plătească pentru una dintre cele mai mari spălări din Rusia.

Dodon este noul președinte al Republicii Moldova. Dar cine este noul președinte cu adevărat? - TIMPUL a realizat o selecție de știri despre politicianul Igor Dodon, fragmente din investigațiile realizate de Pavel Păduraru, în care demască numeroase escrocherii și ilegalități în care a fost implicat transfugul Igor Dodon, care din comunist dedicat s-a transformat, peste noapte, în socialist, scrie Timpul.

Adevărul amintește că Igor Dodon a fost ministru și fost prim-vicepremier în timpul regimului lui Vladimir Voronin. După plecarea din Partidul Comuniștilor, Dodon a reușit să transforme PSRM în principalul partid al stângii rusofile din Republica Moldova. Igor Dodon nu a ascuns preferința pentru o relație privilegiată a Moldovei cu Rusia, chiar și în detrimentul celei cu Uniunea Europeană. La ultima confruntare televizată cu Maia Sandu, el a și-a exprimat din nou orientarea spre Rusia, anunțând că prima vizită pe care o va face în calitate de președinte va fi în Rusia, amintește Adevărul.

”Și acum, domnule președinte Dodon, uniți-vă țara”, titrează Adevărul. Publicația constată că societatea R. Moldova este profund atomizată, îmbătrânită, marcată de sărăcie, la mila imperiilor și a diasporei. Dodon și-a dorit această funcție într-un context internațional cel puțin complicat. La est, Rusia joacă dur, cu interese care nu au cum să fie complet în concert cu suveranitatea R. Moldova. La vest, Uniunea Europeană și-a oprit înaintarea. ”Aveți polițe de plătit și frustrări de rezolvat, dar v-ar ajuta să faceți ceva neașteptat, pentru binele tuturor moldovenilor - să-i reprezentați și pe cei care nu v-au votat!  Nu vă gândiți la unirea cu România, cu Rusia sau cu Uniunea Europeană. Nu veți putea face niciuna dintre acestea. Gândiți-vă la Unirea internă”, scrie Adevărul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:3,09 m/s
Tue
1
Wed
2
Thu
0
Fri
1
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău