Sheriff a urcat pe prima poziție în Divizia Națională

  • 28 August 2017 11:25
Sheriff a urcat pe prima poziție în Divizia Națională

Sheriff a învins-o pe Milsami, cu 3-1, în derbyul etapei a opta din Divizia Națională. Această victorie i-a permis echipei tiraspolene să urce pe primul loc în clasament, având cu două puncte mai mult ca Milsami, transmite IPN.

Evgheni Oancea a deschis scorul în minutul 27, doar că Sheriff a rămas în zece oameni la începutul reprizei secunde, după eliminarea lui Bayala. Milsami a ratat un penalty în minutul 70, prin Dedov, dar a egalat nouă minute mai târziu, când a punctat Oleg Andronic. Finalul a aparținut însă gazdelor. Brazilianul Jairo a marcat primul său gol pentru Sheriff, iar același Oancea a stabilit scorul final în minutul 90+4.

„Le mulțumesc băieților că au luptat până la capăt”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Sheriff, Roberto Bordin.

În celelalte partide ale etapei a opta au fost consemnate rezultatele: Spicul - Zimbru 1-0, Petrocub - Dacia 3-0, Dinamo-Auto - Zaria 1-0 și Sfîntul Gheorghe - Speranța 2-1.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
21,24
Câțiva nori
Umiditate:56 %
Vint:3,6 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău