Sfârșit de săptămână cu ploi și vreme rece

  • 12 Aprilie 2019 13:01
Sfârșit de săptămână cu ploi și vreme rece

Vremea ploioasă, cu cer variabil, se va menține până la începutul săptămânii următoare, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Ploile „ciobănești” care au cuprins practic întreg teritoriul țării se vor menține în week-end, iar pe alocuri chiar și la începutul săptămânii următoare. Sâmbătă și duminică, valorile termice nu vor suferi mari schimbări, însă de luni vremea se va răci. Astfel, în următoarele zile mercurul termometrelor se va ridica până la 13-16 grade Celsius, ziua, iar luni și marți va coborî cu 2-3 grade. Temperaturile nocturne vor fi constante, încadrându-se între 3-8 grade Celsius, pe întreg teritoriul țării.

Conform SHS, în țara noastră, cantitatea lunară normală a precipitațiilor în aprilie constituie 30-50 mm, iar numărul zilelor cu precipitații este în medie de 8-10 zile. Potrivit datelor observațiilor multianuale, cea mai mare cantitate lunară de precipitații, precum și zilnică, a atins valoarea de 172 mm, respectiv 98 mm, fiind înregistrată în 2008, la Bălășinești, Briceni. Precipitațiile cad preponderent sub formă de ploaie, însă rămâne actual și pericolul ninsorilor, un exemplu fiind 21-22 aprilie, 2017.

„Pentru agricultori ploile din ultimele zile sunt o binecuvântare, pentru că au căzut lin, liniștit, cu o absorbție maximală în sol. Astfel, pentru următoarea perioadă și desfășurarea lucrărilor ulterioare va fi asigurat un nivel optim de umiditate”, au precizat pentru MOLDPRES surse de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Și în meteorologia populară, ploile din aprilie au o semnificație optimistă. „Prier umed aduce binecuvântare. Negura din aprilie la răsărit și miazăzi e semn bun, iar de  tună în aprilie, nu te mai teme de ger”, afirmă mai multe surse.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-5,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău