Sesiunea inaugurală a Camerei Reprezentanților a Statului Arizona va fi condusă de românul Ben Toma
-
09 Ianuarie 2023 19:36
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a fost invitat să participe, luni, la sesiunea de deschidere a Camerei Reprezentanților a Statului Arizona, în cadrul căreia președintele ales al acestui for legislativ, Ben Toma, va fi învestit în funcție.
Potrivit unui comunicat de presă publicat de Ambasada României, Ben Toma este de origine română, el plecând din Cluj în Statele Unite, cu familia, în 1987, când avea aproape 8 ani, scrie Agerpres.
În urma alegerilor americane de la mijloc de mandat care au avut loc anul trecut, Ben Toma, a devenit românul cu cea mai înaltă funcție politică din SUA, după ce a fost ales de către grupul parlamentar al Partidului Republican președinte al Camerei Reprezentanților din Statul Arizona.
În legislatura trecută, Ben Toma deținuse funcția de lider al majorității republicane din Camera Reprezentanților Arizona.