Sesiunea de toamnă-iarnă a Parlamentului începe pe 3 septembrie. Data primei ședințe în plen încă nu este cunoscută

  • 02 Septembrie 2018 10:09
Sesiunea de toamnă-iarnă a Parlamentului începe pe 3 septembrie. Data primei ședințe în plen încă nu este cunoscută

Sesiunea de toamnă-iarnă a Parlamentului începe luni, 3 septembrie. O dispoziție în acest sens a semnat președintele Parlamentului, Andrian Candu, transmite IPN.

Convocarea Parlamentului în ședință plenară se va efectua la propunerea Biroului permanent al Parlamentului, după pregătirea proiectului ordinii de zi.

Mai devreme, Andrian Candu a declarat că, luând în considerare faptul că în viitorul Parlament, după alegerile din 24 februarie, vor veni deputați aleși pe circumscripții uninominale, legislatura actuală să realizeze reforma parlamentară și să adopte noul Cod al procedurilor parlamentare, care prevede alte modalități de lucru în Parlament. O prioritate anunțată este și modificarea Constituției în sensul introducerii vectorului european.

În a doua jumătate a lunii septembrie, Comisia juridică, numiri și imunități ar trebui să prezinte constatările legate de nevalidarea alegerilor locale și recomandările care se impun pentru a schimba legislația în acest sens. În lunile septembrie și octombrie se va lucra intens asupra politicii bugetar-fiscale și asupra bugetului de stat pentru anul 2019, ca la mijlocul lunii noiembrie acestea să fie adoptate.

Sesiunea de primăvară-vară s-a încheiat pe 27 iulie.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,85
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:3,6 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău