Serviciul Vamal desfășoară un proiect pilot de testare a camerelor de corp destinate funcționarilor vamali
-
28 Martie 11:20
Serviciul Vamal anunță că a demarat un proiect pilot, la postul vamal Leușeni, de testare a echipamentului staționar și a 24 unități de bodycameră 4G cu care vor fi dotați funcționarii vamali din prima și a doua linie de control. Echipamentul este destinat pentru sporirea siguranței proprii în desfășurarea atribuțiilor de serviciu a funcționarilor vamali.
La prima etapă, proiectul pilot de testare a camerelor de corp pentru funcționari a fost demarat la postul vamal de frontieră Leușeni, dar ulterior urmează să fie dotați și ofițerii vamali din a doua linie de control.
Utilizarea camerelor au drept scop sporirea nivelului de protecție și securitate a funcționarilor vamali în procesul de depistare și documentare a cazurilor de contrabandă și încălcare a legislației vamale.
Dispozitivele video corporale vor fi expuse în mod vizibil și deschis în procesul de efectuare a controlului vamal, pentru a descuraja și contracara tentativele de fraudare a legislației vamale. Înregistrarea video va fi pornită în mod obligatoriu la investigarea la fața locului a infracțiunilor și contravențiilor, efectuarea perchezițiilor și atunci când există pericol pentru viața și securitatea funcționarilor vamali.
Totodată, înregistrările video vor putea fi utilizate în calitate de probă/mijloace materiale de probă pentru constatarea existenței sau inexistenței contravenției/infracțiunii sau a altor încălcări ale legislației.