Serviciile de informații din Estonia, despre amenințarea unui atac al Rusiei împotriva Ucrainei și a statelor baltice

  • 26 Februarie 2021 14:48
Serviciile de informații din Estonia, despre amenințarea unui atac al Rusiei împotriva Ucrainei și a statelor baltice

Serviciul de Informații Externe din Estonia (Välisluureamet) a publicat un raport anual, în care este evidențiată probabilitatea crescândă a unui atac al trupelor ruse asupra Ucrainei și asupra țărilor baltice.

Rusia ar putea lansa astfel de atacuri de pe teritoriul Republicii Belarus. "Dacă Rusia observă că protestatarii sunt aproape de victorie, într-o astfel de situație, nu putem exclude o intervenție militară rusă, fiindcă Republica Belarus este extrem de importantă pentru Rusia, în termeni strategici. Deocamdată, nu vedem că Rusia ar vrea să-și promoveze cumva activitățile în acest sens. Acum, oamenii din Republica Belarus nu sunt în niciun caz împotriva Rusiei, iar scopul Kremlinului, desigur, este să sprijine această situație. Cu toate acestea, cu cât Kremlinul îl susține mai mult pe Lukașenko la putere, cu atât mai mult se înțelege că Rusia se află în spatele său" - a explicat Mikk Marran, șeful Välisluureamet.

Raportul publicat de Serviciul de Infromații Externe din Estonia mai arată că, în urma crizei politice din 2020, Republica Belarus a devenit un fel de district militar al Rusiei, iar acum acest "district militar belarus" reprezintă o amenințare imediată pentru vecinii săi cei mai apropiați. Potrivit experților din Serviciul de Informații Externe al Estoniei, un atac al trupelor ruse asupra Ucrainei și a țărilor baltice de pe teritoriul Republicii Belarus devine de la o potențială amenințare o amenințare reală. Raportul mai amintește că Rusia și Belarus vor avea anul acesta noi exerciții militare comune, iar puterea lui Aleksandr Lukașenko va depinde din ce în ce mai mult de sprijinul Rusiei, inclusiv în domeniul militar. "Având în vedere poziționarea sa geografică și acoperirea teritorială, Republica Belarus este o zonă tampon necesară Rusiei, care își îndeplinește sarcinile în direcția strategică occidentală. În timpul unei crize sau în cazul unui război, Rusia poate folosi Republica Belarus drept cap de pod și își poate desfășura trupele acolo, blocând accesul NATO la coridorul Suwalki, care asigură deplasarea în spațiul aerian al țărilor vecine și stabilirea unei comunicații la sol cu ​​regiunea Kaliningrad din Rusia" - mai menționează raportul Serviciului de Informații Externe din Estonia.

Sursa: RADOR

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău