Sergiu Litvinenco, replică la precizările Procuraturii Generale: Întâlnirea a avut loc după ce a fost făcută publică sesizarea
-
28 Aprilie 2021 11:25
Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a comentat precizările Procuraturii Generale referitorla întâlnirea dintre adjunctul procurorului general, Ruslan Popov, și Boris Lupașcu, fost procuror ce a fost votat de Parlament în funcția de judecător la Curtea Constituțională.
Procuratura Generală confirmă oficial că adjunctul Procurorului General, Ruslan Popov, s-a întâlnit cu Boris Lupașcu, fost procuror ce a fost votat de Parlament în funcția de judecător la Curtea Constituțională, iar ulterior s-a retras.
Imagini video cu întâlnirea acestora la o stație PECO au fost publicate în presă, iar procuratura informează într-un comunicat că aceasta a avut loc pe 25 aprilie 2021 și a fost una accidentală, într-un local public.
Procuratura susține că adresarea deputaților PAS, Sergiu Litvinenco și Virgiliu Pâslariuc, prin care solicitau examinarea pretinselor fapte de uzurpare a puterii de stat și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate, inclusiv a lui Boris Lupașcu, a fost recepționată luni, 26 aprilie.
După publicarea imaginilor, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a cerut demisia lui Ruslan Popov.