Sergiu Litvinenco, despre retragerea lui Boris Lupașcu: Asta nu-l scutește de răspunderea penală pentru uzurparea calității oficiale dacă se va constata că a săvârșit infracțiunea
-
27 Aprilie 2021 10:21
Reprezentantul PAS, deputatul Sergiu Litvinenco, a venit cu o reacție după ce Boris Lupașcu a renunțat la mandatul de judecător al Curții Constituționale, votat în această funcție de deputații PSRM-Partidul Șor. Decizia a fost suspendată de Înalta Curte și este examinată la această oră din perspectiva constituționalității acesteia.
„Puciul borfașilor a eșuat lamentabil – până și Lupașcu a renunțat. Nu contează că nu are la ce renunța – ca la moment nu e judecător al Curții -, dar gestul contează. Cu toate acestea, asta nu-l scutește de răspunderea penală pentru uzurparea calității oficiale dacă se va constata că a săvârșit infracțiunea”, a declarat Sergiu Litvinenco.
Fostul procuror, actual avocat, Boris Lupașcu, numit de PSRM – ȘOR judecător la Curtea Constituțională vineri, 23 aprilie, a cerut anularea hotărârii prn care a fost numit magistrat constituțional, informează Ziarul de Gardă.
El îi argumnează retragerea în scopul instaurării liniștii în societate, totodată și pentru că nu acceptă lezarea în continuare a imaginii instanței constituționale.