Sergiu Litvinenco: „Benzina și motorina s-au scumpit din nou, iar înțelegerile de cartel se țin gârlă”
-
17 Aprilie 2021 12:32
„Benzina și motorina s-au scumpit din nou, iar înțelegerile de cartel se țin gârlă”, a anunțat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, pe pagina lui de Facebook. În acest context, el i-a acuzat pe socialiști că ar proteja conducerea Consiliului Concurenței, instituție responsabilă de prevenirea și sancționarea înțelegerilor de cartel pe piața produselor petroliere.
„Ce fac socialiștii? Ca de obicei, aplaudă și... dau vina pe Președinte. Altceva ei nu știu să facă. Cu toate că anume ei, socialiștii, sunt cei care protejează conducerea Consiliului Concurenței, care este principala instituție responsabilă de combaterea ilegalităților în acest domeniu. Câteva exemple în acest sens. Încă de când eram la guvernare împreună, s-au opus adoptării legii care ar fi responsabilizat sub aspectul eficienței instituțiile de reglementare, inclusiv ANRE și Consiliului Concurenței (inițiativa deputaților Litvinenco, Slusari și Munteanu). De asemenea, s-au opus efectuării auditului extern la Consiliului Concurenței, de unde ar fi rezultat cu siguranță concluzia precum că instituția nu își realizează misiunea pentru care a fost instituită. În plus, atunci când s-a acordat vot de neîncredere conducerii ANRE, socialiștii s-au opus luării unei decizii similare – acordarea votului de neîncredere – și pentru Consiliul Concurenței. Socialiștii sunt absolut iresponsabili și consideră că cetățenii pot fi prostiți mai departe. Dar greșesc amarnic. Se vor convinge de asta la alegerile parlamentare anticipate din această vară”, a subliniat Sergiu Litvinenco.
Reprezentanții PSRM nu au răspuns, deocamdată, acestor acuzații.