Serbia se va dota cu drone chinezești înarmate, o premieră pentru Beijing în Europa

  • 11 Septembrie 2019 19:27
Serbia se va dota cu drone chinezești înarmate, o premieră pentru Beijing în Europa

Armata sârbă va primi drone înarmate construite în China în lunile următoare, ceea ce reprezintă primul caz în care aparate de zbor controlate de la distanță chinezești sunt vândute unei țări europene, au declarat oficiali citați de publicația americană Stars and Stripes.

În termen de șase luni va avea loc livrarea în Serbia a nouă drone Chengdu Pterodactyl-1, care ar putea fi urmată de o comandă de încă 15, informează presa de la Belgrad.

Se estimează că vânzarea de drone a Chinei este cel mai mare export de echipament militar în Europa din ultimele decenii și marchează cea mai semnificativă incursiune a Beijingului pe un continent unde forțele armate s-au bazat în mod tradițional pe fabricanții de arme americani și europeni.

China a devenit tot mai angajată economic în Serbia și în alte țări din sud-estul Europei, în cadrul proiectului său "Belt and Road" care reface vechiul Drum al Mătăsii, în special în ceea ce privește proiectele de infrastructură precum drumuri, căi ferate și porturi.

Recentele mișcări ale Chinei în apropierea teritoriului NATO au atras atenția SUA. La sediul Centrului de comandă european al SUA de la Stuttgart mai mulți oficiali au exprimat preocupări privind achiziționarea de către China a unor cote în numeroase porturi europene și privind ambițiile arctice ale Chinei, prin așa-numitul "polar silk road".

sursa.AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău