Separatiștii catalani încarcerați aleși în parlament vor putea ieși din închisoare pentru a depune jurământul

  • 14 Mai 2019 17:20
Separatiștii catalani încarcerați aleși în parlament vor putea ieși din închisoare pentru a depune jurământul

Tribunalul Suprem spaniol i-a autorizat marți pe cei cinci separatiști catalani aleși în parlamentul de la Madrid și aflați în arest preventiv să participe la sesiunea inaugurală de pe 21 mai a legislativului, transmite AFP, preluta de Agerpres.

ei cinci sunt judecați la Madrid din 12 februarie pentru rolul lor în tentativa de secesiune a Cataloniei în octombrie 2017.

Tribunalul Suprem 'autorizează ieșirea lor din închisoare pe 21 mai pentru a asista la adunările constitutive ale Congresului Deputaților și Senatului', arată comunicatul instanței, care evocă 'necesitatea de a nu compromite dreptul de participare' la viața politică.

Cei patru deputați aleși - Oriol Junqueras, Josep Rull, Jordi Turull și Jordi Sanchez -, precum și senatorul ales Raul Romeva vor putea, așadar, să iasă din închisoare pentru a merge să depună jurământul pe 21 mai.

Imediat după încheierea ședinței, ei vor fi obligați 'să revină, fără întârziere, în penitenciar', mai precizează comunicatul Tribunalului Suprem.

Acesta a respins, în schimb, 'cererea de punere în libertate' a celor cinci depusă de avocații lor.

Detenția preventivă 'nu implică o atingere adusă drepturilor lor' la libertatea de opinie și de exprimare, iar în procesul aflat în derulare 'nu este incriminată nicio ideologie', argumentează instanța supremă.

Printre cei cinci secesioniști se numără fostul vicepreședinte catalan, Oriol Junqueras, principalul inculpat la proces, aflat în închisoare de 18 luni și împotriva căruia parchetul a cerut 25 de ani de detenție.

Junqueras a fost ales deputat din poziția de lider al Stângii Republicane din Catalonia (ERC) și este cap de listă al acestei formațiuni și pentru alegerile europarlamentare de pe 26 mai. Raul Romeva, fost responsabil regional pentru afaceri externe, a fost ales senator al aceluiași partid.

Alți trei separatiști încarcerați au fost aleși deputați în parlamentul de la Madrid: Jordi Sanchez, Jordi Turull și Josep Rull, membri ai unui alt mare partid pro-independență, Împreună pentru Catalonia, al fostului președinte catalan Carles Puigdemont, refugiat în Belgia în octombrie 2017, la scurt timp după eșecul tentativei de secesiune.

La recentul scrutin legislativ, partidele separatiste catalane au câștigat teren, obținând 22 de locuri din cele 350 ale Congresului Deputaților, și ar putea juca un rol în negocierile vizând constituirea viitoarei majorități parlamentare, după ce socialiștii conduși de Pedro Sanchez s-au plasat pe primul loc în alegeri, dar fără a obține o majoritate absolută.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
23,29
Ploaie ușoară
Umiditate:59 %
Vint:3,52 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Arhivă Radio Chișinău