Senatul SUA avertizează că Rusia ar putea afecta aderarea Serbiei la UE și alegerile din Italia

  • 13 Ianuarie 2018 10:48
Senatul SUA avertizează că Rusia ar putea afecta aderarea Serbiei la UE și alegerile din Italia

Un raport publicat de Senatul Statelor Unite a avertizat, vineri, că este de așteptat ca Rusia să încerce să afecteze încercarea Serbiei de a adera la Uniunea Europeană și să intervină în alegerile electorale care vor avea loc în Italia anul viitor, informează site-ul EUObserver.com.

"Pe măsură ce Serbia continuă să facă progrese pentru aderarea la Uniunea Europeană, există semne că Moscova plănuiește să intensifice presiunea asupra statelor Balcanice pentru a preveni astfel de rezultate", s-a arătat în raport.

"Alegerile din Italia ar putea reprezenta o țintă a ingerințelor Kremlinului", a mai menționat raportul.

Biroul Federal pentru Investigații (FBI), Senatul SUA și Camera Reprezentanților anchetează cazul ingerințelor Rusiei în campania electorală din 2016 și presupuse contacte între foștii membri ai campaniei președintelui Donald Trump și oficiali ruși.

Procurorul special Robert Mueller coordonează investigațiile, iar până acum cel puțin trei membri ai fostei echipe, inclusiv Paul Manafort, Rick Gates și George Papadopolous, au fost inculpați în investigația din Statele Unite privind ingerințele Rusiei.

Kremlinul neagă orice acuzație în acest sens, susținând că acestea afectează relațiile Moscova-Washington.

Sursa: MEDIAFAX

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:0 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău