Senatorii americani îi cer lui Biden să ridice problema „Sindromului Havana” la summitul cu Putin
-
16 Iunie 2021 13:00
Un grup bipartizan de senatori americani îi cere președintelui Joe Biden să ridice problema „sindromului Havana”, despre care se crede că este cauzat de atacuri energetice cu microunde, în summitul de miercuri cu Vladimir Putin, relatează Fox News, potrivit HotHews.ro.
„Cu siguranță rușii sunt unul dintre suspecții cheie. Nu știm sigur dar amintiți-vă că avem peste 100 oficiali care au fost răniți de către aceste atacuri energetice”, a declarat senatoarea republicană Susan Collins din Maine în cadrul unui interviu acordat CBS, notează sursa citată.
„Trebuie nu doar să ne ocupăm de nevoile lor medicale dar și să aflăm cine este responsabil”, a adăugat aceasta. „Sper că președintele va ridica problema direct cu președintele Putin”, a subliniat Collins.
Un grup de legiuitori conduși de aceasta și alți membri ai Comitetului de Informații al Senatului au introdus un proiect de lege care să ofere compensații celor peste 130 de diplomați americani și agenți CIA care au fost afectați de așa-numitul „Sindrom Havana”.
Atacuri au fost raportate pentru prima dată în Cuba în urmă cu 5 ani dar de atunci au fost documentate în Moscova, Shanghai și chiar capitala americană Washington D.C., în apropierea Casei Albe.
Senatorul democrat Mark Warner și republicanul Marco Rubio, liderii celor două partide din Comitetul de Informații al Senatului, afirmă că acest tip de incidente au loc în continuare.
Simptomele misterioase ale Sindromului Havana
Numele se referă la simptome inexplicabile dezvoltate de angajații ambasadei americane din Cuba începând cu sfârșitul anului 2016, printre acestea numărându-se dureri de cap și grețuri, vertij și senzații bizare în urechi.
Zvonuri despre incidente similare care au avut loc și pe teritoriul american au circulat de mult timp în Washington, aceste episoade recente din jurul capitalei americane părând să fie similare cu cele care au afectat diplomați, ofițeri CIA și membri ai corpului diplomatic american staționați în Cuba, Rusia și China.
Anchetatorii nu au reușit să stabilească până acum dacă incidentele misterioase din SUA sunt legate de cele care au avut loc în străinătate sau cine ar putea fi în spatele lor, potrivit CNN.
Oficialii din Departamentul de apărare care au informat Congresul asupra lor au declarat că este posibil ca Rusia să se afle în spatele atacurilor dar că nu au suficiente informații pentru a fi siguri. Un alt oficial american implicat în investigațiile legate de fenomen a declarat că și China se află printre suspecți.
SUA nu a reușit să identifice sursa acestor atacuri deși astfel de incidente au început să fie raportate din 2016 și 2017 când membri ai personalului diplomatic și din serviciile de informații staționați în Cuba au început să descrie simptome alarmante care păreau să apară din senin.
Atacuri cu unde energetice
Oficialii din comunitatea de informații și Pentagon au fost reticenți să vorbească în public despre incidentele bizare și unii din cei afectați de ele s-au plâns că CIA nu a luat problema suficient de în serios, cel puțin la început. Atacurile au dus în cele din urmă la o reducere drastică a personalului american din Havana sub administrația Trump.
Oficiali americani din Rusia și China au raportat la rândul lor incidente similare inexplicabile. Deși nu există un consens cu privire la cauza simptomelor, un studiu comandat de Departamentul de stat a descoperit că acestea ar fi cel mai probabil rezultatul unor atacuri energetice cu microunde.
Un raport din luna martie a Academiei Naționale de Științe afirmă însă că o cauză mai probabilă pentru simptomele bizare ar fi atacuri direcționate prin pulsuri de radiofrecvență.
Deși autorii raportului au avut grijă să nu își exagereze descoperirile, acesta oferă cele mai clare dovezi publice de până acum cu privire la faptul că incidentele ar putea fi atacuri, atribuind simptomele unor unde energetice „direcționate”.
Unii dintre oficialii americani afectați au prezentat simptome grave în urma incidentelor, cel puțin un ofițer al CIA fiind forțat să se retragă anul trecut după ce a fost diagnosticat cu traumatism cerebral.
Mai mulți diplomați americani au acuzat într-o scrisoare deschisă trimisă la sfârșitul lunii martie că Departamentul de stat ignoră Sindromul Havana și că le-a refuzat accesul la tratament medical de care au nevoie.