Șeful Statului Major General al României efectuează o vizită în Statele Unite

  • 20 Februarie 2017 13:04
Șeful Statului Major General al României efectuează o vizită în Statele Unite

Șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii în perioada 19-25 februarie, pe agenda sa aflându-se o întâlnire cu generalul Joseph F.Dunford jr., președintele Comitetului Întrunit al Șefilor Statelor Majore.

”Generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 19-25 februarie, scrie caleaeuropeana.ro. Pe timpul vizitei, generalul Ciucă va avea o întrevedere cu generalul Joseph F. Dunford jr., președintele Comitetului Întrunit al Șefilor Statelor Majore, și va participa la simpozionul forțelor pentru operații speciale organizat de Global Special Operations Forces Foundation”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale (MApN). 

Pe agenda discuțiilor figurează importanța Mării Negre pentru securitatea europeană și internațională, poziția și rolul de contributor de securitate al României, angajamentele americane în ceea ce privește securitatea flancului estic al Alianței. De asemenea, vor fi abordate subiecte referitoare la cooperarea SUA-România în teatrele de operații, programele românești de modernizare a forțelor armate și la identificarea unor modalități de sprijin în acest sens.

În cadrul simpozionului, șeful Statului Major General va participa la discuțiile cu privire la adaptarea forțelor speciale la noile provocări de securitate și va susține o prezentare intitulată „Transformarea forțelor pentru operații speciale – prioritate strategică a Armatei României”, mai transmite MApN.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,76
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
-0
Thu
-0
Fri
0
Arhivă Radio Chișinău