Șeful NATO Jens Stoltenberg, în vizită în Statele Unite
-
06 Aprilie 2016 13:50
Președintele SUA, Barack Obama, și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, au discutat astăzi în Biroul Oval modalitățile de sprijinire a Libiei împotriva așa zisului ISIS.
Guvernele occidentale sunt preocupate de încercările organizației teroriste Stat Islamic de a câștiga teren în Libia, după ce pozițiile pe care le deținea în Irak sau Siria au început să se clatine sub presiunea coaliției internaționale, organizate de americani. Continuarea presiunii împotriva talibanilor în Afganistan va fi un subiect pe agenda summitului NATO, programat în curând în Polonia. Corespondentul nostru la Washington, Doina Saiciuc despre vizita secretarului general NATO și despre planurile de reformare a forțelor militare americane, pe care secretarul apărării, Ashton Carter, le expune chiar acum, la Centrul de Studii Internăționale din SUA.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a venit la Washington într-un moment de provocări fără precedent pe care le are în față NATO în Europa și într-un moment în care candidatul republican cu cea mai puternică poziție pentru alegerile prezidențiale din noiembrie din partea conservatorilor, Donald Trump, cere ca SUA să părăsească o alianță pe care o califică drept „depășită”. După întâlnirea de ieri de la Casa Albă cu dl Stoltenberg, președintele Obama a numit, din contră, NATO drept o alianță vitală pentru politica de securitate a SUA și un aliat crucial în lupta împotriva terorismului. Europa este în mod special copleșită de instabilitate și se bazează pe NATO, a arătat președintele Obama, referindu-se la Flancul de Sud și criza migrației și la ceea ce a numit „partea de est a ecuației”.
„Continuăm să fim uniți în a sprijini Ucraina cu privire la invaziile Rusiei pe teritoriul ucrainean. Continuăm să reasigurăm națiunile de frontieră ale NATO, pe aliații din NATO, nu numai cu vorbe ci cu contribuții concrete pentru ca ei să știe că Articolul 5 să fie cu adevărat ceva și că ne onorăm angajamentele față de aliații noștri. Am cvadruplat în proiectul de buget resursele pe care le dedicăm și am alocat o parte din acești bani pentru a ne asigura că avem brigăzi terestre care trimit un mesaj clar despre angajamentul nostru față de aliații NATO din Est. Aceasta nu înseamnă că nu vom continua să lucrăm cu Rusia pentru a încerca să găsim o rezolvare a problemelor din Ucraina. Noi credem că este important să menținem un dialog. NATO a continuat să se consulte cu Rusia și într-un mod foarte transparent a arătat fermitatea hotărârii noastre de a ne proteja valorile și aliații, dar și interesul nostru de a reduce tensiunile și potențialul de escaladare”, a declarat Jens Stoltenber.
Săptămâna trecută, primul general al SUA în Europa, Philipp Breadlow, afirma în Riga, Letonia, că NATO și SUA și-au modificat doctrina în Estul Europei: de la asigurarea aliaților la descurajarea unei Rusii agresive. Jens Stoltenberg, care va vorbi mâine la Consiliul Atlantic despre provocările pe care le are în față NATO, inclusiv cele ridicate de actul de instabilitate din Orientul Mijlociu până în nordul Africii, ca și despre prioritățile summitului din vară de la Varșovia, a arătat că NATO a fost capabilă să se adapteze unei lumi mai periculoase, subliniind că NATO a început săptămâna trecută să antreneze soldații irakieni. Stoltenberg a salutat decizia Administrației de consolidare a prezenței militare americane în Europa.