Șeful diplomației de la Kiev, Dmitro Kuleba, a avertizat că lipsa unui consens cu privire la deschiderea negocierilor cu Ucraina va avea „consecințe dezastruoase”
-
11 Decembrie 2023 13:53
Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a avertizat astăzi în legătură cu "consecințele dezastruoase" nu doar pentru Ucraina dar și pentru extinderea Uniunii Europene, pe care le-ar putea avea absența unui consens al celor 27 de state membre cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina, relatează Agerpres.
Declarațiile au fost făcute de Kuleba la sosirea sa la Bruxelles, înaintea Consiliului Afaceri Externe a UE care are loc astăzi, cu trei zile înainte de un summit crucial în cadrul căruia liderii celor 27 de state membre trebuie să decidă cu privire la lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei dar și a Rep. Moldova.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, principalul aliat al Rusiei în UE, rămâne inflexibil în opoziția sa față de deschiderea acestui proces, la fel și față de creșterea ajutorului pentru Ucraina. El a trimis o scrisoare președintelui Consiliului European, Charles Michel, în care le cere liderilor blocului comunitar să nu discute despre extinderea cu Ucraina sau despre ajutorul financiar de 50 de miliarde de euro pentru Kiev.
Zelenski și Orban au avut un scurt schimb de replici pe acest subiect duminică, la Buenos Aires, unde au participat la inaugurarea președintelui argentinian Javier Milei.
Comisia Europeană a pledat în noiembrie pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova, două țări care au obținut statutul de candidat la UE în iunie 2022, la câteva luni după începerea războiului de către Moscova.