Șeful CCA îndeamnă guvernarea să nu se implice în activitatea regionalei Teleradio Găgăuzia

  • 17 Aprilie 2018 16:33
Șeful CCA îndeamnă guvernarea să nu se implice în activitatea regionalei Teleradio Găgăuzia

Președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Dragoș Vicol, îndeamnă autoritățile centrale și locale să nu intervină în activitatea Consiliului de observatori al companiei publice regionale „Teleradio Găgăuzia" (GRT).

Potrivit agenției INFOTAG, marți, la ședința CCA, el a spus că, având în vedere că se apropie alegerile, componența Consiliului trebuie formată în conformitate cu legislația și pe principii de profesionalism.

„Împreună cu colegii din cadrul Direcției juridice am încercat să oferim sprijin pentru rezolvarea problemelor legate de funcționarea calitativă a Consiliului de observatori în Autonomia Găgăuză", a spus Vicol.

Conducerea și angajații GRT au desfășurat, pe 11 aprilie, un miting la Comrat și au anunțat grevă în legătură cu decizia Adunării Populare a Găgăuziei de a numi o nouă componență a Consiliului de observatori, însă spre sfârșitul săptămânii au renunțat la această idee „la rugămintea radioascultătorilor și telespectatorilor". Protestatarii consideră organizația „Noua Găgăuzie", condusă de deputatul Parlamentului din partea PDM, Nicolae Dudoglo, vrea să acapareze GRT.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:3,6 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău