Șeful armatei britanice: Riscul unui conflict între Rusia și Occident e mai mare ca oricând

  • 13 Noiembrie 2021 16:47
Șeful armatei britanice: Riscul unui conflict între Rusia și Occident e mai mare ca oricând

Riscul unui conflict între Occident și Rusia este extrem de mare, pentru prima oară de la încheierea Războiului Rece, în contextul în care multe dintre tradiționalele instrumente diplomatice nu mai sunt disponibile, a declarat sâmbătă generalul Nick Carter, șeful forțelor armate britanice, transmite Reuters, citat de hotnews.ro.

Generalul Carter a declarat pentru Times Radio că există un risc mai mare de tensiuni în noua eră a "lumii multipolare", în care guvernele concurează pentru diferite obiective și agende diferite.

"Cred că trebuie să avem grijă ca oamenii să nu accepte ca acest caracter belicos al unora dintre politicile noastre să ajungă într-o poziție în care escaladarea duce la un calcul greșit", a spus el într-un interviu care va fi difuzat duminică.

Tensiunile au crescut în Europa de Est în ultimele săptămâni după ce Uniunea Europeană a acuzat Belarusul că a îmbarcat la bordul avioanelor mii de migranți pentru a crea o criză umanitară la granița cu Polonia, stat membru al UE, o dispută în care amenință să fie atrase Rusia și NATO.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut sâmbătă că exercițiile militare NATO în Marea Neagră reprezintă o provocare serioasă pentru Moscova și că Rusia nu are nimic de-a face cu criza migrației dintre aliatul său, Belarus, și Uniunea Europeană.

Generalul Carter a spus că rivalii autoritari sunt dispuși să folosească orice instrumente pe care le au la dispoziție, cum ar fi migranții, creșterea prețurilor la gaze, forțele proxy sau atacurile cibernetice.

"Caracterul războiului s-a schimbat", a spus el. După lumea bipolară a Războiului Rece și lumea unipolară a dominației SUA, diplomații se confruntă acum cu o mult mai complexă lume multipolară, a apreciat generalul Carter, care a adăugat că "instrumentele și mecanismele diplomatice tradiționale'' din timpul Războiului Rece nu mai sunt la îndemână.

"Fără aceste instrumente și mecanisme există un risc mai mare ca aceste escaladări sau această escaladare să ducă la un calcul greșit. Deci cred că aceasta este adevărata provocare căreia trebuie să-i facem față", a insistat șeful forțelor armate britanice.

Regatul Unit a anunțat vineri că o mică echipă de militari britanici a fost desfășurată pentru a explora acordarea de "sprijin tehnic" pentru Polonia la granița cu Belarus. Tot vineri, avioane de vânătoare britanice de tip Typhoon au escortat două bombardiere strategice rusești cu capacități nucleare Tupolev Tu-160 din zona sa de interes, în cooperare cu parteneri ai NATO, pentru a monitoriza avioanele în timp ce acestea survolau spațiul aerian internațional.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-3,37
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău