Șefii poliției de frontieră din mai multe state participă, la Chișinău, la Forumul estic privind securitatea și gestionarea frontierelor, organizat de MAI
-
15 Decembrie 2022 13:25
Șefii poliției de frontieră din mai multe state participă, astăzi și mâine, la Chișinău la Forumul estic privind securitatea și gestionarea frontierelor, organizat de Ministerul Afacerilor Interne. Evenimentul are scopul de a consolida cooperarea operațională pentru identificarea rapidă a factorilor de risc. După 24 februarie 2022, odată cu invazia rusă în Ucraina, situația și securitatea în regiune și în întreaga Europă s-a schimbat în mod dramatic și rolul serviciilor de frontieră a devenit crucial. Republica Moldova are nevoie de cooperare strânsă în acest domeniu, mai ales în contextul în care nu controlează o parte din frontiera sa estică, a declarat în deschiderea evenimentului ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, transmite Radio Chișinău.
Pericolele de acum sunt foarte complexe, de aceea este necesară crearea sinergiilor pentru a spori schimbul de informații și pentru a dezvolta parteneriate, a declarat Ministru al Afacerilor Interne din Republica Moldova, Ana Revenco:
„Din păcate aici în Rep. Moldova războiul a adus o realitate cu totul diferită, cu foarte multe nevoi, dar și necesități care trebuie să fie acoperite. Bugetele noastre acum nu lasă loc de niciun fel de perfecționări sau ameliorări. Încercăm să asistăm pe cât putem misiunile noastre, însă suntem departe de a avea o dezvoltare sustenabilă. Chiar astăzi noi nu avem nicio supraveghere la frontiera noastră cu Ucraina și nici nu avem securizată comunicarea. Acest hub oferă posibilitatea Rep. Moldova, dar și Uniunii Europene de a planifica coopera, coordona și executa misiuni comune dezvoltând de comun efort evaluări strategice”, a spus Ana Revenco.
La forumul privind securitatea și gestionarea frontierelor stau la o masă cei care din 24 februarie sunt în prima linie, pentru ca democrația să nu fie afectată și oamenii să se simtă în siguranță, a declarat comisarul șef al Poliției de frontieră din Rep. Moldova, Rosian Vasiloi.
„Este pentru prima dată când tot flancul estic, conducătorii și reprezentanții autorităților de aplicare a legii stau la masă și vor avea posibilitatea să discute, să facă schimb de opinii și să constate care au fost lecțiile învățate după 24 februarie. Cei care din 24 februarie sunt în prima linie. Astăzi vom avea o posibilitate să dezvoltăm un parteneriat cu mult mai larg. Noi doar împreună putem să facem față tuturor acestor amenințări”, a spus Rosian Vasiloi.
Principalul factor datorită căruia Rep. Moldova rezistă în fața crizelor este posibilitatea de a coopera cu partenerii săi, a apreciat și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) Petru Țurcan:
„Pentru noi această ședință este o punte spre apropierea Uniunii Europene, deoarece de când Moldova a beneficiat de statutul de țară candidată pentru aderarea la UE este foarte important să putem să vorbim în aceeași limbă din punct de vedere a securității frontierei. Valorile democratice, cooperarea, securitatea, siguranța la frontieră și sinergia, toate acestea sunt un TREBUIE. Deci, noi cu toții trebuie să consolidăm toate parteneriatele”, a afirmat Petru Țurcan.
La Forumul estic privind securitatea și gestionarea frontierelor participă șefii Poliției de Frontieră din Bulgaria, Cehia, Estonia, Finlanda, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ucraina.